Munții Măcin: traseul tematic Valea Jijilei

La o alergare prin Măcin, despre care vă voi povesti altă dată, am descoperit un marcaj de care nu știam: cruce albastră. Așa că am căutat un pic de web și am găsit că este vorba despre traseul tematic Valea Jijilei, ce pleacă din Jijila și ajunge până la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii.

Am decis că trebuie să îl pun pe harta OSM mai ales că nici pe cele de pe site-ul Parcului Național Măcin nu apare, așa că la începutul lui noiembrie m-am urcat în mașină și la ora 9 eram deja în fața mănăstirii, pregătit de o plimbare în pas alert. Planul era să fac dus-întors bucata de traseu până când va intersecta unul din drumurile de țară pe care le cunoaștem deja de la multele ture de bicicletă din zona Pricopanului.

Traseul pare făcut în 2012 în cadrul unui proiect cu fonduri europene și are o lungime de 7 kilometri din comuna Jijila până la mănăstire, 3 kilometri pe drumuri de țară până la intrarea în pădure, și 4 kilometri efectiv pe munte. Plecând din sens invers, de la mănăstire, primii 1.4 kilometri sunt comuni cu banda albastră a Crestei Pricopanului, despărțirea traseelor făcânduse în apropierea vârfului Caramalău.

Panoul de la mănăstire
Panoul de la mănăstire

Zona de campare
Zona de campare
Primul panou informativ
Primul panou informativ

De la mănăstire traseul urcă ușor până la mica troiță construită pe locul izvorului din zonă, cel care a dat numele mănăstirii, iar mai apoi face stânga până la baza vărfului Caramalău de unde începe o urcare destul de susținută până la intersecția celor 2 trasee. Panorama ce e deschide către orașul Măcin, cariera de caolin, și vârfurile Cheița și Cheia este minunată, astfel încât pauzele de pe urcare sunt numai bune pentru fotografie.

De la intersecția celor 2 trasee, dreapta pentru Creasta Pricopanului, bandă albastră, respectiv stânga pentru Valea Jijiliei, cruce albastră, urmează o coborâre destul de tehnică datorită unor pietre foarte mari, aici nu cred că ar strica niște lanțuri pentru că venind de jos nu este chiar ușor. Întradevăr este o varianta de ocolire a acestei porțiuni, dar nu este marcată deloc și probabil fără GPS este destul de greu să îți dai seama că se poate ocoli.

Troița de la izvor
Troița de la izvor
Flora și insectele endemice
Flora și insectele endemice
Vedere spre mănăstire
Vedere spre mănăstire
Și spre Măcin
Și spre Măcin
Răscruce de drumuri
Răscruce de drumuri
Stânci mari, pe aici ar trebui să urcăm la întoarcere
Stânci mari, pe aici ar trebui să urcăm la întoarcere

După secțiunea cu pietre mari coborârea continuă, dar de data aceasta este o zona alergabilă, fără alte probleme. Urmează o urcare scurtă dar susținută pe vârful Cheița, marcajul este vizibil la fel ca și poteca, chiar dacă este clar mai puțin umblată decât drumul de creastă. Din vârf panorama rămâne impresionantă chiar dacă unghiul s-a schimbat un pic, de data aceasta spre sud este vizibilă întreaga creastă a Pricopanului cu Vraju, Piatra Râioasă, Sulucu Mic și Sulucu Mare.

Pe coborârea dintre vârfurile Cheița și Cheia se observă și o serie de marcaje vechi, par să fie de cel puțin 20 de ani, sau poate doar s-a folosit o vopsea de o calitate nu prea bună, dar e cert faptul că este făcut într-o altă perioadă. Te simți în continuare pe un drum de creastă (ceea ce este), cu urcări pe vârfuri și coborâri în diferite șei. Pe la jumătatea urcării spre Cheia se vede un panou informativ, este cam la 2.3 km de la start, deci aproape de jumătatea traseului din pădure.

Marcaj mai vechi
Marcaj mai vechi
Formațiune interesantă
Formațiune interesantă
Panoul de la „mijloc”
Panoul de la „mijloc”

După panoul informativ se trece prin pădure tânără, fără probleme în noiembrie, dar probabil primăvara și mai ales vara când totul este verde trebuie să ai grijă la crengi. Apoi mai sunt aproximativ 5-10 minute de urcare până pe vârf, unde sunt întâmpinat de un vânt răutăcios, dar din fericire nu foarte rece. Perspectiva de pe Cheia este cel puțin la fel de frumoasă, mergând un pic spre este de pe vârf se poate vedea cu ușurință Jijila, Galațiul, Reniul și Văcăreniul.

Jijila și Galațiul în depărtare
Jijila și Galațiul în depărtare

Din păcate doar până aici pot lăuda eforul administratorilor parcului național, pentru că după vârful Cheia marcajul este imposibil de găsit. A trebuit să mă uit pe poza cu harta traseului și să fac un ocol destul de mare pentru a putea găsi poteca ce coboară spre Jijila. De pe vârf, unde este ultimul marcaj, nu este nici o șansă să îl vezi pe următorul, asta pentru că este pus pe un copacel cu un diametru de 10 cm, care nici măcar nu este vizibil de pe vârf.

Marcaj pe copăcel
Marcaj pe copăcel

Ca și punct de reper, mergeți direct spre Jijila, cea mai apropiată localitate care se vede de pe vârf (Galațiul se vede undeva în depărtare), și căutați o mică potecă ce intră în pădure. Nu știu cât de vizibilă este poteca în timpul verii când copacii sunt verzi, dar puteți încerca să vă uitați și după urme de vopsea albastră (poate și un pic albă) pe tinerii copaci din zonă.

Coborârea este frumoasă, poteca este vizibilă în cea mai mare parte până la un moment dat când nu mai găsești nici un marcaj (nou sau vechi, pe urcare sau coborâre), dar în mare ții aceeasi direcție spre Jijila. Pentru o mai bună orientare puteți lua ca punct de reper unul din stâlpii de înaltă tensiune din vale, și să căutați cu atenție orice deschidere prin pâlcurile de pădure pe care le veți întâlni. Dacă aveți un pic de noroc veți putea vedea și câteva căprioare, eu am văzut una care a trecut pe la vreo 50 de metri, dintr-o pădurice în alta, dar mă aștept să fie mai multe pentru că nu este o zonă foarte umblată.

Cu greu poți vedea pe unde ar fi poteca
Cu greu poți vedea pe unde ar fi poteca

La un moment dat ajungând la un astfel de pâlc nu am mai găsit nici o continuare așa că am încercat să cobor direct în vale, dar prima încercare nu a fost cu succes (prea multe crengi), așa că am urcat un pic înapoi până am găsit o coborâre destul de abruptă printr-un mic luminiș, ce m-a scos la un mic canion care bănuiesc că formează Valea Vasilica Mică.

Bălăureală
Bălăureală

Nu am găsit nici o urmă de marcaj prin zonă, dar în vale am găsit un drum de părea umblat de căruțe din când în când, iar peste câteva sute de metri am ajuns la un ultim panou informativ ceea ce îmi spunea că am regăsit traseul, numai că nu îmi dădeam seama din ce direcție venea acesta. Am ieșit un pic din pădure până când am găsit un drum de țară cunoscut, astfel încât să am o idee mai clară cum se poate intra pe traseu pornind din Jijila și apoi m-am întors la panoul informativ pentru a înțelege care e traseul.

Măceșe!
Măceșe!

Pe hartă părea că drumul face brusc stânga cam în dreptul panoului așa că m-am uitat cu atenție pe partea stângă a potecii și întradevăr pe un copac aflat la vreo 25 de metri se vedea marcajul. Am pornit spre el și mi-am dat seamă că intru într-o mică pădurice de conifere, o mare surpriză pentru mine, mai ales datorită altitudinii foarte reduse (cred că este unde la 100m). După nici 50 de metri se iese din pădure și se urmează marginea ei, pe un marcaj dublu de cruce albastră și limită de parc național (pătrat roșu). Marcajul de traseu este pus pe copaci tineri, cu crengile foarte joase, nu știu cât este de vizibil pe perioada verii, dar acum reușeai să îl urmărești cât de cât.

După scurt timp vei intra din noi în pădure și vei urca încetișor, trecând prin diferite pâlcuri de copaci, poteca este destul de slab definită, iar marcajul la fel de rar. Partea bună pentru mine este că pe baza GPS-ului mi-am dat seama că în curând voi regăsi traseul pe care l-am făcut la dus, numai că am avut de ocolit un ultim set de copaci tineri și deși, cel care m-a făcut la dus să cobor spre vale.

Marcajul de pe stânga, de la panou
Marcajul de pe stânga, de la panou
Zona de conifere
Zona de conifere
Un alt marcaj pe copaci
Un alt marcaj pe copaci

De îndată ce am regăsit traseul de la dus lucrurile au fost simple, m-am concentrat pe documentat traseul cu câteva poze legate de marcaj, dar în același timp am început să alerg pe orice coborâre astfel încât să mă încadrez în cele 3 ore propuse inițial. Ultima urcare spre vârful Caramalău nu am făcut-o pe marcaj ci am căutat o variantă de ocolire pe lângă grupul de pietre, lucru destul de simplu de făcut chiar și fără GPS.

Înainte de a coborâ la mașină am făcut un mic ocol până la unul din vârfurile nerepertoriate pe OSM, unde de altfel se poate observa un mic panou informativ despre păsările răpitoare ce pot fi observate în munții Măcin. Tot de aici se pot face câteva poze artistice cu un grup de pietre pe care l-am denumit ad-hoc „Dragoste”, și o panoramă frumoasă către Pricopan și spre orașul Măcin.

O altă ”fereastră a zmeilor”
O altă ”fereastră a zmeilor”
„Dragoste”
„Dragoste”
Păsări răpitoare
Păsări răpitoare

Apoi am continuat alergarea spre mașină unde am ajuns după 2 ore și 45 de minute, numai bine ca să pot să mă întorc în Galați până la prânz așa cum mi-am propus, ba chiar mi-am permis să încerc o nouă variantă de ajuns la Măcin, trecând pe lângă cariera de caolin, in locul drumului clasic pe la cariera de granit.

Câteva cuvinte pe scurt despre traseu: unul frumos în zona „alpină”, dar foarte prost marcat după vârful Cheia. Nu cred că ar merita parcurs în întregime dus-întors, aș recomanda porțiunea mănăstirea Izvorul Tămăduirii – valea Vasilica Mică pentru spectaculozitatea ei, atât panoramele câtre văile și localitățile din zonă cât și grupurile de stânci specifice Măcinului.Timpul estimat pe porțiunea de 8 km pe care o recomand este de 4-5 ore la pas lejer, cu pauze de poze, diferența de nivel nu este foarte semnificativă, undeva la 750m. GPS-ul nu ar trebui să lipsească pe acest traseu, iar în condițiile în care semnalul GPS lipsește în multe zone recomand să nu vă bazați la acces la Internet pentru orientare.

Panoramă spre Creasta Pricopanului
Panoramă spre Creasta Pricopanului

Sunt total dezamăgit de marcaj având în vedere că este făcut cu fonduri europene, mi-ar place să aud o părere a cuiva din administrația parcului în conțiile în care traseul este prezentat ca finalizat încă din newsletter-ul 04/2012.

Am să revin cu un update la acest articol dacă voi reuși să găsesc punctul de plecare al traseului din Jijila, precum și în cazul în care voi primi un răspuns oficial al administrației la problema marcajului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.