2×2 a fost prima cursă în care am făcut echipă cu doamna mea, e drept în 2012 am parcurs traseul cel mai scurt, de la Bâlea la Negoiu prin Șaua Caprei. Acum aveam nevoie să trecem la nivelul următor și să urcăm prima dată pe acoperișul României, și ne-am limitat a ne înscrie la X1 (Bâlea – Moldoveanu și retur).
Ca și în anii precedenți concursul a avut loc în weekendul prelungit din august, ceea ce e bine pentru cei care vin de departe (ca noi) dar în același timp crează și probleme cu aglomerația de pe Transfăgărășan care este probabil maximă. Din cauză că ne-am hotărât destul de greu asupra formulei de deplasare și pentru că nu putem lua în considerare cazarea la cort, ne-am văzut nevoiți să ne așezăm baza tocmai în Corbeni, la 65 de km de linia de start.
Prima zi am făcut un scurt popas la pensiune apoi am urcat până sus pentru a ne ridica pachetele de start și a ne obișnui un pic cu aerul de la 2000 de metri. Am lăsat mașina dincolo de tunel din cauza faptului că acesta era efectiv blocat de mașini, și era mai rapid să îl treci la pas. Am ajuns repede la heliport unde era deja o zarvă mult mai mare decât acum 2 ani, e clar că evenimentul a crescut foarte mult.
Am avut de înfruntat o mică rafală de ploaie, numai bine cât să ne anunțe că vom avea o zi grea sâmbătă. Din păcate nu am rămas la ședința tehnică pentru că aveam încă aproape 2 ore de condus înapoi la pensiune și am preferat să ne odihnim, urmând să auzim un rezumat a doua zi înainte de start.
Din păcate a doua zi am urcat mai încet pentru a nu deranja pasagerii care erau un pic sensibili la un mers mai sportiv pe serpentinele de pe Trans, și abia am avut timp să ne pregătim de start, deci am ratat și de această dată ședința tehnică (se va dovedi un lucru important și cred că prezența la o astfel de ședință la concursurile montane este absolut necesară).
S-a făcut o inspecție rapidă a echipamentului de vânt și ploaie, și ne-am așezat la start în urma celor de la Elite și echipe 2×2. I-am încurajat pe aceștia la start și după 10 minute am plecat și noi spre prima, și probabil cea mai dificilă urcare a zilei. Dacă acum 2 ani am urcat în 31 de minute după un efort serios, de data aceasta am făcut 27 de minute până în șa fără să forțăm (limita de timp la X1 este de 12 ore, dar în mintea noastră ne propusesem să terminăm în 10 ore).
Aici dăm să plecăm spre Moldoveanu, dar suntem întorși din drum și după ce ni se atrage atenția că nu am fost la ședința tehnică (am fost destul de clar că ar trebui să fie obligatorie? 🙂 ), ni se comunică că din cauza vremii nefavorabile toată lumea face traseul X2. Și aici cursa noastră s-a terminat, traseul spre Negoiu îl făcusem deja de 2 ori, vroiam neaparat să urcăm pe Moldoveanu, iar moralul nostru a primit o lovitură mare.
Am decis să continuăm, dar în cazul în care genunchii vor da semne de oboseală urma să ne întoarcem înapoi pentru a putea fi 100% peste o săptămâna la Ironman 70.3 de la Budapesta. Ritmul în schimb a fost mai mult de plimbare, cu pauze lungi pentru orice (dat jos geaca anti-vânt, de tufis, etc.), iar cealaltă echipă a familiei a putut să ia un avans considerabil.
Din fericire chinul nostru s-a terminat la Colțun când am aflat că cei de la X1 și X2 se întorc acolo, doar Elitele și 2×2 continuă până pe Negoiu. La întoarcere parcă ne mai revenisem un pic, am accelerat, dar tot nu simțeam că este un concurs (nici măcar cu noi înșine, că oricum tot ce vroiam era să terminăm cu bine). Chiar înainte cu puțin de Iezerul Caprei ne reunim cu Flory și Iulian (de data asta o pauză mai lungă la ei), deci reușisem să recuperăm cele 10 minute pierdute la dus.
Urmează o coborâre lungă spre lac, și de data aceasta alergăm chiar până la baza treptelor spre heliport, iar mai apoi trecem linia de sosire, pe primul loc la echipe de 4 :), după cum glumește unul din organizatori, după 5 ore și 7 minute. Pepenele de la final este absolut minunat, la fel și pastele pe care le-am mâncat după ce ne-am schimbat.
O greșeală pe care am făcut-o la acest concurs (pe lângă lipsa de la ședința tehnică) a fost să încercăm să folosim bețe pentru prima dată, în ciuda regulii care spune ”fără nimic nou în ziua concusului”. Pentru că nu le mai utilizasem niciodată am avut senzația că mai mult ne-au încurcat, de aceea pe ultima parte a traseului (după coborârea de la Lăițel la întoarcere) am și renunțat la ele.
Ziua s-a terminat cu lungul drum spre Corbeni și apoi o vizită la Curtea de Argeș pentru a recupera a treia echipă și a lua prânzul mult așteptat. Iar a doua zi am luat-o ușurel spre casă după ce ne-am propus să revenim și să facem traseul de X1 în 2015, dar cu observația că ne vom caza cât mai aproape de Bâlea Lac pentru a nu mai pierde atât de mult timp pe drum.