După dezamăgirea din ziua precendentă, în care ploaia ne-a chinuit în continuu, speram ca soarele să câștige măcar o bătălie cu norii. Și din fericire a reușit măcar pentru câteva ore. Iată cam ce se vedea de la balconul camerei noastre:
Read moreEtichetă: Ceahlău
Călătorie prin Moldova – ziua II
A doua zi aveam în plan să facem o plimbare pe Ceahlău, dar previziunile meteo nu erau tocmai încurajatoare. Optimismul din mine însă nu mă lăsa să cred că ploaia ne va încurca planurile, ba chiar era să le răstoarne de tot. Dimineața, după ce am luat micul dejun am putut să vedem că ploaia încă nu își făcuse apariția, dar norii erau prezenți în cantități suficiente.
Read moreCălătorie prin Moldova – ziua I
După cum spuneam, în prima zi (26 iulie) ne propusesem să ajungem pe seară la destinație și să ne oprim pe drum pentru că sunt multe locuri frumoase de vizitat în țara asta. Așa că mi-am propus o plecare la ora 8 ca să nu avem motiv de fugă, ci să putem admira pe îndelete tot ceea ce ne propusesem. Dar cum socoteala din târg nu se potrivește niciodată cu cea de acasă, am reușit să plecăm abia în jurul orei 10, când soarele deja era de mult pe cer. Din fericire „Doamna în roșu” avea deja plinul făcut de
Read moreCălătorie prin Moldova – rezumat
Am fost plecat acum 2 săptămâni prin Moldova, mai precis am vrut să mergem un pic prin Ceahlău pentru că deși sunt moldovean, nu reușisem să ajung prin zonă până acum. Mi-am programat 4 zile cu tot cu drum, și m-am uitat să văd pe unde pot ajunge astfel încât să pot adăuga drumuri noi pe harta OSM. și în același timp să vizitez locuri interesante. Am căzut de acord să petrecem prima zi mai mult pe drum facând o oprire în Piatra Neamț și una prin Târgu Neamț/Humulești. Urma să ajungem spre seara la Vila Ecotur, în comuna Ceahlău,
Read more