Sunt triatlonist: povestea Winter Tri Challenge 2014

Cum ziceam 2014 va fi anul triatloanelor, iar începutul nu putea fi decât la Winter Tri Challenge. M-am înscris cu Bogdan (Bodhi) și Cătălin la individual, dar în cele din urmă am plecat spre București în formulă mai restrânsă Cătălin având ceva probleme personale. Așadar sâmbătă dimineața la ora 5:40, ne-am luat doamnele care urmau să ne facă galerie și poze, bicicletele și restul de echipament, am umplut portbagajul Balenei Albastre și ne-am pornit la drum. Am ajuns după un mic ocol la ora 9:15, numai bine să mai găsim un loc de parcare în interiorul complexului olimpic. Ne-am ridicat

Read more

Un nou gadget: Garmin Forerunner 310XT

2014 urmează să fie anul pe care, pe plan sportiv, îl dedic triatloanelor dar pentru asta îmi place să fiu pregătit. Fiind un inginer în sufletul meu normal că orice chestie electronică îmi face cu ochii, așa că ar fi normal să am un ceas dedicat triatloanelor, nu? Știu că poate nu mă va face să alerg mai repede, să pedalez mai bine sau să înot 25m kraul fără să respir, dar e una din investițiile pe care le fac cu plăcere. După ce am stabilit că am nevoie de un ceas cu GPS pentru multisport am început să văd

Read more

Ciucaș Semimaraton 2013

Ciucașul ar fi trebuit să fie maratonul montan al anului 2013, dar după experiența de la semi-ul din Râșnov care s-a lăsat cu o bună febra musculară și având în vedere că în august nu prea m-am antrenat am preferat să mă înscriu la semi și la Ciucaș. În plus peste 3 săptămâni aveam de alergat un maraton la București pe care vroiam să-l termin, iar dacă după Ciucaș aș fi avut nevoie de cel puțin o săptămână de recuperare lucrurile nu ar fi fost chiar roz. În grupul alergătorilor montani am regăsit o fostă colegă de facultate care participase în

Read more

MTB 27km Cheile Râșnoavei Adventure

Tura de MTB 27 km urma să fie primul meu concurs efectiv pe munte, până acum participările mele limitându-se cel mult la dealuri (Babadag, Marvin), așa că nu prea știam la ce să mă aștept. Sunt un coborâtor extrem de slab așa că dacă vreau un rezultat decent trebuie să urc cât pot de bine. Dimineața concursului vine cu întrebarea ”Oare pot să mă ridic din pat?” urmată de alta: ”Oare pot să cobor scările?”. Răspunsul a fost destul de dureros la ultima, dar am zis că poate voi folosi alți muschi la MTB așa că am am mâncat un

Read more

Semimaraton Cheile Râșnoavei Adventure

Despre Cheile Râșnoavei Adventure am auzit de la Cătălin care participase la prima ediție la tura scurtă de MTB și apoi ajutase organizatorii în timpul cursei de semimaraton. Știam că au fost ceva probleme pe partea de organizare dar speram că a doua ediție se vor corecta, așa că m-am înscris cu încredere la semimaraton și la tura scurtă de MTB, iar apoi l-am convins și pe Bogdan să alerge la semimaraton. Am avut emoții pentru că noua mașină a venit chiar în ziua în care am plecat spre Râșnov (am plecat dimineața cu trenul spre Bacău, o aventură care merită

Read more