Sunt triatlonist: povestea Winter Tri Challenge 2014

Cum ziceam 2014 va fi anul triatloanelor, iar începutul nu putea fi decât la Winter Tri Challenge. M-am înscris cu Bogdan (Bodhi) și Cătălin la individual, dar în cele din urmă am plecat spre București în formulă mai restrânsă Cătălin având ceva probleme personale.

Așadar sâmbătă dimineața la ora 5:40, ne-am luat doamnele care urmau să ne facă galerie și poze, bicicletele și restul de echipament, am umplut portbagajul Balenei Albastre și ne-am pornit la drum. Am ajuns după un mic ocol la ora 9:15, numai bine să mai găsim un loc de parcare în interiorul complexului olimpic. Ne-am ridicat kiturile de înscriere (din păcate uitucul de mine a lăsat acasă atât declarația pe care o completasem deja cât și copia după buletinul lui Cătălin care spera să îi putem ridica și lui kitul) și apoi am mers să ne schimbăm la vestiarele din cadrul sălii polivalente.

A urmat pregătirea bicicletelor și a tranziției, iar mai apoi ne-am retras în sală unde avea să înceapă ședința tehnică. Pentru că citisem destul de bine regulamentul nu am aflat multe lucruri noi, singura noutate (de fapt mai mult o confirmare) a fost legată de purtarea numărului de la alergare și la proba de bicicletă, de data asta în partea din spate (aici m-am bucurat că am ales să îmi iau centura de la Compressport pe care o recomand oricărui alergător sau triatlonist).

După ședința tehnică am făcut o scurtă încălzire și apoi ne-am aliniat la start. S-a plecat la 11:00, într-un ritm de sprint care ne-a făcut și pe noi să mergem mai repede decât ne planificasem. Nu știu exact care erau planurile lui Bodhi pentru alergare, dar eu speram să fiu undeva pe la 6 min/km, dar făcusem și calcule pentru un 7 min/km ce părea mai aproape de adevăr având în vedere că eu mă bucur mult când mențin un ritm de 5:55min/km pe asfalt, iar acum urma să fie mult noroi.

Având la dispoziția noua jucărie numită Garmin FR 310XT am decis să încerc să îmi țin pulsul sub control pentru a nu rămâne fără baterii mai devreme decât e nevoie. Speram să merg undeva până în 170 bpm, dar după vreo 400 de metri de la start am aruncat un ochi la ceas și aveam deja un puls de 171. Peste câteva secunde am văzut și care e cauza, ritmul mediu atunci fiind la 5:37min/km, un pic sub visele mele cele mai optimiste. Deoarece încă mă simțeam bine am decis să mențin ritmul acela și să sper că o să rezist cei 5.5 kilometri.

Lucrurile au mers bine până aproape de kilometrul 4 când ficatul meu a început să dea semne că totuși am cam exagerat (asta deși pe anumite porțiuni cu mult noroi care trebuiau ocolite prin pădure am avut un ritm de 6:30min/km), iar ieșirea din pădure nu mi-a dat aripile pe care le speram. Am continuat însă să trag de mine sperând să limitez avansul lui Bodhi în jurul a 3 minute care mi-ar fi permis să îi recuperez la bicicletă și apoi să păstrez un mic avans la înot.

Am oprit ceasul la intrarea în tranziție la 30:40, cu o medie de 5:48min/km, mai bine decât îmi planificasem. Mi-am schimbat repede încălțările, am băut o gură de izotonic care a intrat greu de tot din cauza pulsului foarte ridicat, mi-am scos ceasul de la mână și l-am pus pe ghidon, mi-am pus mănușile și am plecat. După ce am trecut de barieră am vrut să pornesc din nou ceasul pentru proba de bicicletă, însă m-am încurcat în butoane și am pierdut ceva timp până am reușit să mă urc pe bicicletă și să pornesc, având un timp total de 2:46 minute în tranziție.

Am plecat și aici tare sperând să am o medie cât mai aproape de 30km/h, dar pulsul nu vroia să scadă și pace, așa că a trebuit să o las mai ușor pe unele zone. După ce am intrat pe prima buclă din traseu l-am văzut pe Gabi Solomon alergând pentru că din păcate a făcut o pană chiar la plecarea în proba de ciclism, iar după vreo 3 km l-am văzut și pe Bodhi în față. Am trecut în viteză de el încercând să îl impulsionez un pic pentru că părea că nu își găsește ritmul, iar mai apoi am încercat să prind plasa unui concurent de la ștafetă, pe un 29er. Am forțat un pic, dar a trebuit să renunț după vreo 20 de secunde pentru că pulsul meu urca spre 190, iar cum după acest mic efort a urmat un scurt deal, cred că am reușit să pierd ceva secunde.

După kilometrul 4 reușesc să îmi revin un pic, pulsul deja era la un rezonabil (pentru acel moment) 173, ceea ce îmi permite să recuperez un pic de viteză pe ultima linie dreaptă din primul tur. Imediat după ce intru în al doilea tur am senzația că trec pe lângă Andreea Călugaru, ceea ce mă surprinde un pic pentru că știam că alergă foarte bine și a recuperat mult pe partea de ciclism.

În a doua tură am avut senzația că am mers mai bine, dar dacă verific acum pe baza datelor GPS observ că nu e adevărat, probabil senzația este dacă de faptul că pe a doua tură nu m-am chinuit chiar așa de rău (tura 1: 11:21min, tura 2: 11:24min). Un lucru merită menționat pe parcursul celei de-a doua ture, mai exact pe la km 9 am văzut un ciclist care vine din spate, și nu mică mi-a fost mirarea când lângă mine văd un DHS full suspenssion, probabil pe la 20 de kilograme greutate. Se dovedește încă o dată că se poate face treabă și cu un echipament mai modest, pentru că niște picioare și plămâni pe măsură pot recupera dezavantajul. Am reușit să termin proba de ciclism după 28min:51, cu o medie de viteză de 25.2km/h, sub media de 29-30km/h pe care mi-am propus-o.

După ce mi-am lăsat bicicleta în tranziție, mi-am luat ceasul de pe ghidon, mi-am lăsat mănușile și ochelarii, mi-am luat punga cu ochelarii de înot și casca numerotată, și am plecat în alergare (un jogging mai rapid) spre bazinul de înot. A urmat ceva timp pierdut cu schimbatul, un dus rece ca gheața sau unul prea fierbinte, și apoi am intrat în bazin pentru ultimele 500 de metri din acest concurs.

Am decis să nu încerc să sar în bazin având încă proaspătă în minte aventura lui Cătălin de la ediția trecută așa că îmi dau drumul ușor în apă fiind pregătit să simt gustul clorului din apă. Aici însă am o surpriză imensă, apa nu miroase a clor, e chiar un pic dulce. În condițiile astea e o plăcere să înoți, cred că este posibil să renunți la ochelari fără să ai probleme în a te orienta sub apă. Sunt curios dacă voi găsi un astfel de bazin în Galați, pentru că cele 2 care le-am frecventat din decembrie până acum sunt pline de clor, dar probabil vom mai avea de așteptat ceva vreme.

Înotul este punctul meu cel mai slab în acest moment, nu reușesc încă să leg mai mult de 2 bazine scurte (2 x 25m) în kraul, așa că am decis să merg pe bras. Primele 2 ture am mici probleme cu cipul care pare că se desprinde, așa că sunt nevoit să mă opresc de fiecare dată la capăt să îl prind bine, dar după aceea lucrurile merg ca la antrenament: aproximativ 2:40min/100m, și după aproape 15 minute (cu tot cu pauzele de prins cipul) ies din apă, și parcurg ultimii 70 de metri până la linia de finish pe care o trec dupa 1h:24:42, sub timpul propus de 1h:30. Deși timpul e mai bun decât mi-am propus clasarea nu e pe măsură, sunt pe 155 din 193 de concurenți, deci mai am multe ore de petrecut în pantofii de alergare, pe bicicletă sau în bazin.

Am timp să beau un pahar de izotonic și să îl urmăresc pe Bodhi care termină și el în 1h:29:01, un timp de care cred că și el este mulțumit. Am mai rămas un pic prin zona bazinului urmărind primii concurenți din al doilea start, iar apoi ne-am pregătit de plecare, nu înainte de a ne lua bicicletele și restul de echipament.

Ziua s-a terminat cu un sushi bun, o vizită la Decathlon și un drum lung spre casă. Și apoi un somn până duminică dimineața când aveam pregătită o mică ieșire pe faleză ca să alergăm de Dragobete.

Mulțumiri pentru poze:
Orange România
Vlad Piriu