Maraton Măcin 2017 – o revenire faină

După accidentarea de la Ciucaș mi-a fost teamă că voi prinde frică de alergarea pe munte, așa că am vrut neaparat să fiu prezent la Maratonul Munții Măcin tocmai pentru a mă testa un pic și a vedea cum stau în eventualitatea unei revanșe în septembrie :). Cum sunt în plină pregătire pentru X-Man România condiția fizică a fost mult mai bună decât anul trecut așa că am avut ambiții ceva mai mari. Cu 2 săptămâni înainte de concurs am făcut o recunoaștere chiar dacă traseul îmi este foarte familiar, am luat-o mai mult ca un antrenament pe teren accidentat, și

Read more
S-a terminat pe targă

Semimaraton Ciucaș X3 – un abandon cu de toate

În 2013 am alergat proba de semimaraton de la Ciucaș, al doilea meu semi de trail. Rezultatul a fost mult peste așteptări (cam o oră mai puțin decât timpul pe care îl estimasem inițial) așa că veneam cu ideea unui timp și mai bun (mai ales că știam traseul, ba chiar l-am parcurs parțial la pas cu doar câteva luni înainte). Planul a fost simplu: îi luăm pe Cornel și Iulian și plecăm vineri seară spre Cheia, urmând să ne întoarcem sâmbătă după concurs pentru a putea alerga și duminică la proba de cros de la Semimaratonul Galați. Pe drum

Read more
Și încă una

Rowmania Delta Triatlon 2016 – un experiment cu frustrări

Triatlonul de la Tulcea este unul din evenimentele pe care nu cred că le-aș pierde, în principal pentru că e cel mai accesibil triatlon din punct de vedere al distanței față de Galați, în plus organizarea a fost bună (cu excepția problemelor cu apa din 2015). Așa că și în 2016 am fost prezent acolo, de data aceasta ca parte a unui experiment: ciclist în cadrul unei ștafete mixte, alături de Lucian și Cristina. Pentru că ora de start a fost mutată foarte dimineață, înainte Cupei Europene pentru Juniori (o idee bună datorită posibilelor temperaturi ridicate, doar că limitează un

Read more