Ciucaș Semimaraton 2013

herbalife-ciucas-trail-2013Ciucașul ar fi trebuit să fie maratonul montan al anului 2013, dar după experiența de la semi-ul din Râșnov care s-a lăsat cu o bună febra musculară și având în vedere că în august nu prea m-am antrenat am preferat să mă înscriu la semi și la Ciucaș. În plus peste 3 săptămâni aveam de alergat un maraton la București pe care vroiam să-l termin, iar dacă după Ciucaș aș fi avut nevoie de cel puțin o săptămână de recuperare lucrurile nu ar fi fost chiar roz.

În grupul alergătorilor montani am regăsit o fostă colegă de facultate care participase în 2012 la Ciucaș și era înscrisă și în 2013. Cum Nicoleta alerga un pic mai bine decât mine pe plat (în cazul nostru pe faleză) și scosese peste 4 ore la ediția anterioară nu îmi făceam speranțe la un timp prea bun. Diferența de nivel era mult mai mare decât la Brașov (unde aveam impresii de la Bogdan dacă noi nu am reușit să ajungem) sau decât la Râșnov unde mă chinuisem serios pe final așa că am plecat cu ideea că ceva în jur de 4 ore, 4 ore și jumătate e OK. Priveam concursul astă ca un antrenament pentru MIB, vroiam să termin fără accidentări și fără febră musculară.

Am plecat de vineri seara din Galați și am ajuns după ora 10 noaptea în Cheia. Ne-am cazat la Pensiunea Mara și apoi am dat o fugă la sala de sport pentru a-mi ridica kit-ul de înscriere. Totul se mișcă repede dar am un deja-vu legat de mărimea tricoului, un L care este foarte mic, îi vine numai bine lui Ștefy care poartă de obicei între XS și S. Dar e bine că îl poate folosi cineva din familie :).

A doua zi dimineață lucrurile nu stau deloc bine în ceea ce privește vremea, plouă de pe la ora 6 (mă gândesc la Cosmin care a luat startul la ultra) și nu dă semne că s-ar opri. Mergem la micul dejun la pensiune și apoi ne pregătim de start. De data aceasta echipa de suport e formată din Stefy și părinții ei, așa că nu ar trebui să îmi lipsească pozele de la start și finish :).

IMG_20130914_095556
Ne pregătim de start, așteptăm să avem destui sateliți prin zonă

Am avut o dilemă legată de câte straturi să îmi iau pe mine, dar în cele din urmă am ales să merg cu un tricou cu mâneca lungă de la Endomondo și geaca antivânt de la Gore Bike Wear. La final se pare că am ales bine, exceptând mici porțiuni de pe creastă unde batea un vânt extrem de puternic și erai practic în nori nu mi-a fost frig mai deloc, dar nici nu am transpirat excesiv.

La start am o mică problemă cu prinderea numărului pentru că nu am găsit nici un ac de siguranță în pachetul de înscriere, dar o rezolv cu ajutorul câtorva colegi de alergare care îmi donează câte un ac de la ei astfel încât la final suntem 4 oameni care au numele prinse cu 3 ace în loc de 4. Mulțumesc mult și pe această cale!

Se dă startul cu o mică întârziere în care încep să regret faptul că nu m-am mai luat un strat pe mine, dar după ce pornim uit de frig. Plec printre ultimii și îmi propun să o iau ușor astfel încât să nu am probleme la final. Vine prima pantă și deja vâd cum lumea o ia la pas încetișor, iar eu încep să recuperez locuri.

IMG_20130914_100640
Și am plecat!


Pe la 2:32 se vede șapca mea țopăind

Ieșim din localitate și intrăm în pădure unde începe greul cu adevărat. Erau 6 km în care urma să urcăm de la 950m altitudine la peste 1850m. În pădure este noroi dar pantofii Salomon SpeedCross 3 își fac treaba și deși nu am cum să alerg (nu din cauza noroiului ci din cauza unei condiții fizice care nu îmi permite așa ceva) depășesc mulți concurenți. Avem și mici porțiuni de plat unde mai pierd 1-2 locuri, dar le recuperez imediat ce terenul urcă mai serios.

Ajungem la primul punct de alimentare de la kilometrul 4, unde îmi umplu bidonul cu care plecasem în cursă (un Kalenji cu centură împrumutat de la Cătălin, mulțumesc!) pentru că știu că cel puțin până pe vârf nu vom mai avea altă sursă de apă.

Ieșim în golul alpin după vreo 5 minute și vedem traseul în splendoarea lui, datorită lungului trenuleț de concurenți din față. Păstrez un tempo ridicat dar constant (îmi pare rău că nu mi-am luat centura de puls pe BT, cred că am mers în zona anaerobă mult timp), și mai câștig câteva locuri, cu greu pentru că poteca este foarte îngustă și e greu să te strecori.

Dăm de 2 porțiuni scurte de lanțuri care mă surprind, dar în același timp mă fac să regret că nu am ajuns prin Ciucaș prin turele noastre de treking (vom rezolva cu siguranță această problemă anul acesta când o să vrem să ne antrenăm pentru tura de o zi spre Moldoveanu de la 2×2, pare o zonă bună de antrenament). Norii deja au acoperit vârful și printre ei mai apucăm să vedem Cheia lăsată în urmă, alături de marile antene de la Centrul de Comunicații Spațiale.

Mai e cam 1 km până pe vârf când aud cum sună telefonul pe care îl foloseam să înregistrez traseul: e Ștefy care mă anunță că nu am pornit Endomondo. Of, se pare că am apăsat de 2 ori pe butonul de Start și acum eram de fapt pe Pause. Rezolv problema și îi dau mai departe la deal, măcar de acum ar trebui să am un mic antrenor pe braț care să îmi spună cum stau cu timpul după fiecare kilometru.

Ajungem și pe vârf după o oră și jumătate (aproximativ) unde bate un vânt groaznic. Nu stau mult că risc să îngheț și plec primul din grupul meu. E nor/ceață și marcajele se văd destul de greu, dar la ritmul meu (cred că abia coborâsem sub 6 min/km deși eram la vale, pe o potecă lată de pământ) e OK. Mai pierd un loc, mai câștig unul, și ajungem ”La Răscruce” unde facem stânga. Deja am prins din urmă un grup din față iar pe o scurtă urcare reușesc să mai câștig câteva locuri. De aici deja se vede noua Cabană Ciucaș unde este al treilea punct de alimentare.

Din păcate este amenajat în interior și mă gândesc că nu mi-ar face bine să intru la căldură acum, așa că verific dacă mai am un pic de apă și îi dau la mai departe pe Valea Berii. Știam că zona nu mai e ce-a fost, știam că e o coborâre foarte abruptă, dar nu credeam că va fi așa de greu. Și cu toate astea nu cred că am pierdut locuri în clasament, dar cei din față au apucat să ia un avans ceva mai mare.

IMG_20130914_133142
Spre finish

Trecem de fântâna lui Ioan, și începe ultima urcare a zilei. E scurtă, dar vine după ce picioarele au fost încercate pe coborâre, și după peste 2 ore de la start. Cu toate acestea mai câștig un loc, și deja aștept cu interes să ajungem la ultimul punct de realimentare pentru că rămăsesem fără apă. Ieșim din pădure și vedem stația seismică de la Muntele Roșu, iar traseul ne duce de-a dreptul peste pajiște. Aici am avut dificultăți mari să alerg pentru că erau denivelări mari și din cauza oboselii nu vroiam să risc o eventuală entorsă, și cu ocazia asta am pierdut vreo 2 locuri.

Ajuns la punctul de realimentare am avut grijă să beau vreo 2 pahare de izotonic, vreo 2 de apă și am luat și o bucățică de glucoză. Mi-am tras sufletul un pic, timp în care au trecut pe lângă mine destui concurenți, dar eu nu eram prea grăbit. Lucrurile s-au schimbat un pic când cineva a întrebat cât e ceasul și am aflat că încă nu se făcuseră 3 ore de la start, și cum mai erau doar 5 kilometri puteam să scot un timp foarte bun.

Așa că dau drumul la picioare, mai ales că de aici e doar coborâre. Ciudat e că la alergare cobor binișor (nu am încercat viteze prea mari în zone gen creasta Făgărașului, dar în rest cred că mă descurc OK), deși cu bicicleta nu am același curaj. Trec 2 kilometri și panta se domolește, suntem deja pe un început de forestier, însă din păcate lucrurile încep să meargă prost pentru că apar crampele. Mă opresc un pic și îmi masez gambele, apoi îi dau la vale pentru că începea să mă depășească lumea. Strâng un pic din dinți, mă rog ca jambierele de la CompresSport să facă niște minuni, dar peste câteva sute de metri din cauză că alergam un pic altfel decât de obicei, calc strâmb pe o piatră. Sunt obligat să fac câțiva pași pentru că durerea era destul de nasoală, dar știu că de obicei îmi revin repede după așa ceva. Din fericire așa e și acum, peste vreo 20 de secunde încep să alerg și parcă prind un ritm oarecare (în cazul nostru ceva pe la 6 min/km). Recuperez vreo 2 poziții și apoi ajung în zona drumului național. Aici am norocul că văd pe cineva în față cum face dreapta spre râu și mai apoi trece pe sub pod, pentru că eu aș fi urcat până sus și probabil aș fi pierdut ceva timp să mă asigur că pot trece fără probleme DN-ul (nu am văzut nici un marcaj în acel moment).

Intrăm în sat și am o vizibilitate destul de mare în față, unde sunt vreo 10 concurenți care par că se chinuie pe o mică urcare dinainte de linia dreaptă spre finish. Trec pe lângă ei cu viteza melcului, dar măcar eram în alergare și îi încurajez cât pot.

Ajung într-un grup de 5 concurenți printre care și o domnișoară chiar când facem stânga și vedem finish-ul, și aici decid să nu accelerez pentru că timpul era deja excelent față de ce îmi propusesem, iar pentru un antrenament făcusem deja suficient. Așadar trec linia de finish după 3h:25, pe locul 142 din 318 concurenți, prima mea clasare în prima jumătate la un concurs de alergare.

IMG_20130914_133222
Imediat după finish

Am terminat cu zâmbetul pe buze, fără să par obosit, și cu pulsul într-o zonă confortabilă, ceea ce e o noutate pentru mine. În plus a doua zi, chiar dacă îmi simțeam picioarele obosite, nu am avut nici o febră musculară.

Ultimul concurs pe 2013 a fost Maratonul Internațional București, și după ce vom afla povestea de acolo vom trece să vedem cu a fost vacanța activă din Thassos. Asta ca să știți ce vă pregătesc.

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *