Despre Cheile Râș
noavei Adventure am auzit de la Cătălin care participase la prima ediție la tura scurtă de MTB și apoi ajutase organizatorii în timpul cursei de semimaraton.
Știam că au fost ceva probleme pe partea de organizare dar speram că a doua ediție se vor corecta, așa că m-am înscris cu încredere la semimaraton și la tura scurtă de MTB, iar apoi l-am convins și pe Bogdan să alerge la semimaraton.
Am avut emoții pentru că noua mașină a venit chiar în ziua în care am plecat spre Râșnov (am plecat dimineața cu trenul spre Bacău, o aventură care merită povestită, m-am întors cu mașina la Galați, am avut 2 ore să pun barele pe mașină și să terminăm cu împachetatul și am plecat spre Râșnov).
Am preferat varianta prin Oituz de această dată și la trecerea prin Brașov eram pregătit să intru prin oraș. Știind drumul nu am pornit GPS-ul ceea ce s-a dovedit o greșeală, pentru că se lucra la un pod ce va face parte din viitoarea centură care m-a derutat. Am ocolit vreo 20 de km cred, trecând prin Hălciu, Codlea, Vulcan, pentru a ieși în cele din urmă în Cristian. Am ajuns un pic după miezul nopții, l-am așteptat și pe Bogdan cu toată familia și apoi ne-am retras la somn, urma o zi importantă pentru mine, primul semimaraton montan.
Mă trezesc devreme și îl iau pe Bogdan la cumpărături pentru micul dejun. Găsim în cele din urmă piața de unde luăm niște banane, și apoi un mic magazin cu de toate. Ne întoarcem la pensiune și luăm micul dejun cu restul grupului. Apoi ne urcăm în mașini și plecăm spre complexul de sărituri cu schiurile unde este poziționat locul de start.
Organizatorii nu ajunseseră de mult, așa că așteptăm câteva minute până reușim să ne luăm pachetele de înscriere. Apoi pentru nu mai avea multe minute până la start începem o mică încălzire. La start se împart hărți cu traseul care conțin și o descriere a principalelor puncte, și fac bine că îmi iau una la mine.
Ascultăm sfaturile organizatorilor și apoi plecăm. Noi o luăm ușurel pe prima urcare și ne trezim ultimii, dar din fericire nu pentru mult timp pentru că mulți au început prea tare și acum pierdeau teren.
Am mers susținut pe urcări și am alergat pe unde era posibil. Am observat că urc un pic mai bine decât Bogdan, dar pierd teren pe parțile alergabile. Se termină prima urcare și urmează o coborâre sinuoasă care se termină brusc cu o zonă dificilă de-a lungul unui mic torent. Aici am recuperat un pic pentru că am reușit să cobor mergând pe laterale datorită picioarelor lungi 🙂
Apoi avem primul punct de alimentare unde ma alimentez bine pentru că nu am plecat cu nici un bidon la mine, și nu știu unde va fi următorul. De aici avem o urcare lungă și ușoară la început, dar din ce în ce mai dificilă spre final. Tot aici folosesc harta pentru prima dată pentru că nu mai văzusem un marcaj de ceva vreme, dar se pare că eram pe drumul cel bun. Aici s-a format un grup de 6-8 oameni printre care am găsit și un fost gălățean care s-a menținut relativ în aceeași formulă până pe la km 17, pe urcarea de la Cetatea Râșnovului.
Terminăm cu a doua urcare (și cea mai dificilă) apoi urmează o coborâre pe pârtia Lupului până spre telescaun. Aici e al doilea punct de alimentare și îl pierdem pe Bogdan care are mari probleme cu genunchii pe coborâri. Găsim și niște concurenți de la proba de duatlon care se rătăciseră la MTB, și apoi ieșim aproape de drumul Râșnov – Poiana Brașov. Aici avem iarăși mici probleme cu orientarea, dar reușim să ieșim cu bine în formulă compactă la al treilea punct de alimentare poziționat într-o poiană al cărui nume nu îl mai țin minte.
De aici speram să fie numai coborâre, și la început așa și este. Ne intersectăm pentru 1 km cu traseul primei urcări, iar mai apoi avem o altă porțiune tehnică la o coborâre prin pădure, într-o zonă în care nu exista nici o potecă. Ieșim la Peștera Valea Cetății (pe care recomand să o vizitați) și coborâm pe o zonă interesantă cu mult pietriș unde mai mult schiai decât alergai.
După alți 2 km pe șosea ajungem la ultimul punct de alimentare (km 17), și mai apoi începe urcarea spre Cetate. Mi-o aduceam aminte ca fiind destul de scurtă, dar după 2 ore și ceva de alergare/hiking rapid nu mai pare așa de ușor.
Mă țin aproape de un alergător aflat în fața mea, iar pe scările ce dau în oraș îl depășesc. Dar bucuria este de scurtă durată pentru că după un km benzina se termină brusc. Deși urcarea e foarte lină nu mai pot alerga așa că o iau la pas. În zonele drepte văd că și alții sunt în aceeași stare, dar nu mai am putere să încerc nimic.
Mă apropii de finish, o văd pe Ștefy, apoi pe Carmen cu cei mici și cu bunicii, așa că fac un ultim efort să alerg pentru a da bine la poze :).
Stefy aleargă spre finish pentru poza de final, iar Carmen cu cei mici mă încurajează de pe deal. Vocile lor sunt ca un drog așa că prind aripi și trec linia de finish în alergare. Termin pe locul 32 din 44, un pic peste cele 3 ore care mi le-am propus. Dacă aș fi avut un gel la km 17, poate aș fi reușit să termin un pic sub 3 ore, dar a fost un lucru pe care l-am învățat pentru alte concursuri.
Îmi iau tricoul de finisher (un material rezistent, chiar îmi place) și îl așteptăm pe Bogdan (la acel moment nu știam exact ce s-a întâmplat cu el, dacă se accidentase sau se rătăcise). Cei mici devin un pic nerăbdători, dar Bogdan ajunge după aproximativ jumătate de oră și pare OK pentru că aleargă foarte bine pe ultima porțiune.
După pozele de rigoare și un schimb de păreri legate de traseu, vin și pastele (chiar bune), iar apoi plecăm spre pensiune unde ne așteaptă un duș și un pui de somn pentru refacere. Urmează un grătar delicios pregătit de bunici, asezonat cu o salată pe măsură. Mai spre seară mergem spre Cetate la festivitatea de premiere și apoi să îmi iau kitul de start pentru cursa de MTB de a doua zi.
Legat de concurs, am văzut mulți oameni nemulțumiți de marcarea traseului și de organizare în general. Pentru mine a fost destul de OK (sigur marcajul putea fi mai bun, dar eu nu am avut mari probleme), iar faptul că nu aveam pretenții de podium mi-a permis să mă bucur de cursă și de aerul curat. Și intenționez să mă duc la concursuri tocmai pentru a mă lupta cu mine în primul rând și pentru a-mi face plinul de endorfine.
În încheiere vă spun că spre seară deja simțeam că urmează o febră musculară sănătoasă, dar speram să pot concura cât de cât și la MTB. Dacă am reușit urmează să vedeți în zilele următoare 🙂
One comment