Marea evadare – ziua WOW!

Desi m-am trezit prima data la ora 6, la timp sa ma alatur gastii de galateni ce planifica sa plece la 7, mi-am adus aminte ca sunt totusi in vacanta si am mai dormit pana la 7:30. Mi-am pregatit repejor rucsacul, de data asta mi-am luat doar geaca de vant si un tricou de schimb pentru ca se anunta vreme foarte frumoasa. In schimb nu am uitat de crema de plaja, pentru ca in Bucegi gatul meu a mai strans un strat sanatos de bronz 🙂

Am avut timp de un mic dejun, mi-am facut si un sandvis pentru drum, si am pornit spre Fantana lui Botorog. Mersul pe forestier e plictisitor, dar ajung repejor si intru pe traseul prin padure care duce la Curmatura. Nu e foarte multa lume pe traseu, un grup la urcat si unul la coborat in prima jumatate de ora de urcare. La un moment dat nu mai vad marcajul dar poteca pare ca merge inaninte, asa ca merg in continuare. Dupa inca 200 de metri fara marcaj e clar ca nu e bine, asa ca o iau sustinut la deal, spre directia care banuiam ca e corecta, si dupa 10-15 minute regasesc traseul, la marginea unei poieni.

Trec pe langa o stana fara incidente, desi de peste deal se auzeau niste dulai, iar un pic mai incolo dau peste galatenii mei care tocmai ce se ridicau de la masa. Ne-am dat din nou intalnire la cabana, de unde drumurile noastre mergeau in directii diferite (ei spre Ascutit, eu spre Turnu), si am luat-o voiniceste prin padure, iar dupa 25 de minute eram la cabana.

Locul imi aduce aminte de micile cabane de prin Austria, inclusiv florile de la geam, arata chiar frumos. Intru sa imi iau micul dejun, pe care apoi il savurez la soare, pe frumoasa terasa a cabanei. Savurez aerul curat si privelistea, si chiar ma simt in vacanta.

Totusi avem o tura de facut si dupa aproape o ora de stat, ma pun in miscare pe traseul ce urca in creasta prin varful Turnu. La inceput sustinut prin padure, apoi ceva mai multe pietre, niste grohotis si apoi vine URCAREA! Absolut fabuloasa, ma simteam ca la catarat (sau cel putin asa imi inchipui ca se simte), imi foloseam ambele maini sa gasesc prize si urcam efectiv in patru labe, dar pe verticala, ca un paianjen. Portinile de urcare erau din cand in cand intrerupte de mici coborari, care erau mai dificile din punctul meu de vedere, daca coboram cu fata nu aveam aceleasi prize, iar cu spatele nu vedeam unde sa pun piciorul.

Am ajung pe Turnu mai obosit decat ma asteptam, dar incantat la maxim atat de drum cat si de peisaj. In vale se vedea Zarnestiul, apoi Rasnovul cu a sa cetate, iar departe de tot vedeai Tampa si turnul CET-ului din Brasov. Sa nu mai zicem de Bucegi si o mica parte din Fagaras (banuiesc).

De pe Turnu drumul continua ba prin padure, ba prin jnepenis, ba pe creasta, si trece pe varful Padinei Inchise si prin saua cu acelasi nume de unde poti cobora spre Plaiul Foii via Refugiul Diana. Dupa o ora si 20 de minute de la Turnu ajung pe Varful Ascutit, cel mai inalt punct al traseului planificat. Ma uit cu jind spre restul crestei, dar trebuie sa mai vin pe aici asa ca o las pentru alta data :). Stau si ma uit la tot ce se vede in jurul meu, si imi odihnesc un pic picioarele pentru ca ma gandeam la o coborare lunga si neprietenoasa pe grohotis.

Si intradevar coborarea nu mi-a placut mai deloc, genunchii nu erau prea incantati, si nici muschii, dar ii dadeam la vale ca sa scap mai repede de bucata asta. Am fost de vreo 3 ori aproape sa iau contact cu solul insa am scapat fara alte probleme, dar acest lucru m-a facut sa imi mai pierd un pic entuziasmul de pe urcare. A venit in cele din urma si partea din padure, o adevarata oaza de bucurie pentru picioare, dar la un moment dat au aparut si aici pietrele, fără alte emoții însă. Finalul e pe un forestier care e o adevarata plăcere pentru picioare.

Am ajuns din nou la cabana unde terasă era plină ochi, așa ca iau prânzul înăuntru. O ciorbă de fasole, niște varză călită cu cârnați, și o plăcintă de mere, toate delicioase, la 27 de lei! E clar ca trebuie să mai trec pe aici 🙂

Îmi umplu rezervorul și plec spre Zarnesti, parcă e prea multă gălăgie la cabana. Văd ca sunt 2 variante de coborâre prin Prăpăstii, încerc întâi pe punct galben, dar după o intalnire neprevăzută cu niște dulăi de stână revin la clasică bandă albastră care mă scoate la forestier fără alte probleme.

Prăpastiile Zărneștiului sunt niște chei foarte frumoase, am văzut destule grupuri care au venit cu mașina până la barieră doar ca să meargă la pas prin ele. Și dacă nu ar fi venit la finalul celor 8 ore de mers pe munte, cred ca le-aș fi savurat și mai mult.

Așa forestierul parcă nu se mai termina, Catalin a avut mare dreptate ca mi se va lua de la el și ca abia voi astepta să ajung. Tălpile deja nu mai vroiau să audă nimic, doar un dus și stat in pat 🙂

E clar ca Piatra Craiului merită vazuta măcar o data, recomand urcarea prin Turnu, cea prin Ascuțit mi s-ar fi părut plictisitoare, iar coborârea prin Turnu ar fi fost clar mă dificilă decât urcarea.

Gata povestea, mâine pedalam până la Sâmbăta de Sus, vreo 75 de km, fără mari probleme pe hârtie. Țineți aproape!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.