Singura zi plină pe care o planificasem pentru Marele Canion a fost umplută, după multe căutări pe net, de o drumeție pe Bright Angel Trail, o potecă ce pornește de la 2100m din Grand Canyon Village si coboară până la râul Colorado aflat la 750m. Dus-întors urmau să fie 26 de kilometri cu o diferență de nivel de 1350m, lucru ce l-am considerat rezonabil având în vedere că traseul de la X2 (Bâlea Lac – Vf. Negoiu) are o dificultate mai mare.
Deși toate panourile pe care le-am văzut pe drum te descurajau să încerci o drumeție până la râu și înapoi în aceeași zi, am decis că temperaturile anunțate (31 grade jos, la prânz) nu sunt chiar așa de mari (era totuși aprilie nu iulie) și o să încercăm să ajungem jos. Ne-am luat multă apă pentru că nu eram siguri că vom găsi în toate puntele de pe traseu (sunt 2 refugii la 1,5 și respectiv 3 mile, și un mic camping la Indian Garden unde era ultimul punct cu apă). E clar însă că pentru cineva nepregătit de un efort de o zi și care are și ghinionul unor temperaturi mari (se poate ajunge lejer la 40 de grade vara) avertismentele de pe panouri sunt binevenite, și probabil salvează vieți.
Deși am vrut să plecăm cât mai dimineață planul nu prea ne-a ieșit așa că eram pe traseu abia la ora 9. Poteca este foarte bine amenajată, ar fi fost o plăcere să alergi la coborâre dar din păcate amândoi aveam echipament de hiking (inclusiv rucsac mărișor pentru apă) care nu prea ne ajuta. Am trecut destul de repede de cele 2 refugii unde am văzut toatele ecologice (foarte curate, dar mirosul era totuși deranjant) dar nu am văzut și locul de unde te poți alimenta cu apă. Chiar dacă aveam suficientă la noi începeam să luăm în calcul o altă variantă mai scurtă care ne-ar fi adus la niște panorame impresionante de pe Plateau Point. Din fericire la ultimul punct unde știam că avem o șansă să găsim apă era o ditamai cișmeaua cu apă rece, numai bună de revitalizat un pic (temperatura era deja spre 30 de grade, coborâsem destul de mult).
Ultima parte a drumeției e diferită, dacă până aici am mers pe serpentine de-a lungul peretelui canionului, de acum coboram pe marginea unui pârâiaș, care urma să ne ducă tocmai la râu, parcă e ceva mai multă verdeață, dar să nu credeți că treceam printr-o pădure :). Aici sunt câteva porțiuni care necesită un pic mai multă atenție, dar în general poteca este făcută pentru orice fel de echipament (cred că destule doamne de la noi nu ar avea o problemă pe tocuri 😛 ).
Râul Colorado începe să se facă auzit cu câteva minute înainte, chiar dacă în zonă nu sunt cascade. Culoarea apei este extraordinară și te îmbie să încerci temperatura, mai ales că tălpile fuseseră destul de lovite de soartă până atunci. Din păcate este ora 13 și soarele începe să ne afecteze așa că după o pauză de alimentare (și de socializare cu o familie cu 2 copii ce urmau să urce și ei) începem să o luăm înapoi.
Ne este destul de greu, altitudinea își spune și ea cuvântul, soarele e sus, dar ajungem fără probleme la grădina indiană unde golim bidoanele și le umplem cu apă rece. Mai pierdem vreo 10 minute pe o băncuță, dar apoi o luăm din nou în sus. Temperatura scade repejor, soarele e bun pentru poze și nu ne mai chinuie așa de tare, ultimii kilometri sunt chiar plăcuți în ciuda oboselii care se acumulase.
Am făcut aproape 28 de kilometri (probabil reali vreo 27, semnalul GPS prin canion nu este strălucit) în aproape 8 ore: 3 ore la dus, 4 ore la întors plus pauza de la râu. Nu am resimțit oboseala a doua zi așa că am considerat drumeția un adevărat succes. Dacă ajungeți prin zonă aveți totuși grijă la temperaturi și lipsa de apă, studiați traseul bine și luați în considerare pregătirea fiecăruia.
A doua zi urma să părăsim Marele Canion (cu părere de rău, sunt multe lucruri faine de văzut prin zonă, multe trasee de drumeție, multe zone de făcut poze), și să ne îndreptăm spre orașul luminilor: Las Vegas.