Povești californiene – Pe Route 66 și Marele Canion

Marele Canion

Cu o seară înainte ajunsesem în TwentyNine Palms, ca un loc de popas în drumul spre Marele Canion. Ziua asta urma să fie petrecută mai mult pe drum, undeva la 7 ore urma să facem până la parcul național din jurul canionului, așa că nu a fost așa de palpitantă.

A început cum altcumva decât cu un mic dejun, unul decent dar simplu de la hotelul HolidayInn Express. Trebuie să recunosc că nu prea ne-am grăbit așa că abia pe la 9:30 făceam check-out-ul și ne porneam la drum. Prima parte era pe Amboy Road, un drum de legătură care urma să ne scoată pe renumita Route 66. Deși pe hartă pare că ești într-o zonă locuită, la fața locului ești în plin deșert pe singura stradă asfaltată iar următoarea mașină o vei vedea după vreo 10 minute. Dar suprinzător dai peste un cicloturist, unul extrem de curajos trebuie să recunosc, afară erau peste 30 de grade și nu era decât ora 10, iar pentru următoarele 40 de mile nu avea nici o urmă de umbră, ba chiar urma și o urcare destul de sănătoasă. Sper că a ajuns cu bine la următorul loc de popas, probabil la Amboy.

Cicloturist prin deșert
Cicloturist prin deșert

Înainte de a ajunge pe Route 66 singurul lucru de menționat ar fi câmpurile de sare din apropiere de Amboy, din păcate pozele făcute din mașină nu prea sunt strălucite, dar arătau destul de fain de la distanță. Și se pare că poți ajunge chiar lângă ele, pozele sunt absolut minunate.

Spre Amboy, Route 66
Spre Amboy, Route 66

Din Amboy am intrat pe Route 66, a doua noastră vizită după ce în 2010 fusesem pe o altă porțiune dintre Barlow și Victorville pe drumu de întoarcere din Las Vegas. Atunci a fost o experiență foarte faină, șoseaua era pe alocuri ca un adevărat rollercoaster, așa că nu am ezitat să-i mai facem o vizită. De data asta însă parcă nu a mai fost așa de fain, zona este foarte plată și chiar dacă te simți ca în filmele americane de prin anii 80-90, e un pic mai plictisitoare. Au fost 100 de km printr-o zonă aproape deșertică, am prins chiar și scurte momente când vântul spulbera nisipul pe șosea, dar asta nu ne-a oprit să facem niște poze cu renumitele marcaje de pe asfalt.

Pe asfalt
Pe asfalt
Route 66
Route 66

Am dat apoi de I40, una din autostrăzile de străbate Statele Unite de la est la vest (trivia de la Big Bang Theory: autostrăzile est-vest au numere pare, cele nord-sud au numere impare 🙂 ) și am început urcarea spre platoul Colorado, urmând să ajungem la peste 2000 de metri în zona Marelui Canion. Drumul se anunța lung, dar a fost și mai lung pentru că am prins un accident pe autostradă și am pierdut ceva mai bine de o oră până am trecut de zona respectivă.

Popasul din deșert
Popasul din deșert

Am mai făcut un scurt popas până la Flagstaff (cel mai mare oraș din apropiere) pentru a mânca ceva și a mai face câteva poze, apoi ne-am așternut din nou la drum. Am observat cum limita de viteză pe autostradă crește de la vest (California) la est (Arizona), și cu toate astea Mustangurile decapotabile treceau pe lângă noi fără nici o jenă, doar pentru a fi oprite câteva mile mai târziu de un echipaj de poliție. (me satisfied)

Route 66 ca în filme
Route 66 ca în filme

AJungem în cele din urmă la Tusayan, localitatea aflată la 15 km de Grand Canyon Village și unde ai ceva mai multe șanse de a găsi o cazare mai ieftină, dar oricum Holiday Inn-ul de aici a fost al doilea cel mai scump hotel din întreaga vacanță, fiind întrecut doar de cabana din Yosemite Valley. Iar calitatea serviciilor era clar mai slabă decât la celelalte hoteluri din lanț, erau destul de ușor de găsit elemente care să arate că întreținerea nu ține pasul cu cât reușesc să strice (nu neaparat voit) oaspeții.

Marele Canion
Marele Canion

Pentru că mai erau vreo 2 ore de lumină am dat o fugă la canion pentru primele poze. Trebuie să recunosc că este impresionant, chiar dacă îl vezi în poze și filme tot reușește să te facă să te simți mic. Știu că multă lume spune că România este o țară frumoasă (nu că nu am avea și noi peisajele noastre impresionante), dar nu avem cum să rivalizăm cu astfel de locuri. Am lăsat mașina în parcare (parcarea e gratuită și în Grand Canyon Village te poți deplasa gratuit cu autobuzul, fiind disponibile chiar 3 trasee diferite pentru a acoperi întreaga zonă) și am făcut o plimbare pe marginea canionului (așa numita Rim Trail, poteca de pe margine) pentru poze și pentru a vedea traseul pe care urma să îl facem a doua zi.

Marele Canion
Marele Canion

La finalul zilei am căutat un restaurant prin Tusayan dar nu am fost mulțumiți de părerile de pe Trip Advisor, așa că am ales o soluție de avarie, o vizită la Wendy’s, unde Ștef a luat o salată iar eu m-am oprit în fața unui dublu burger, un fel de carbo-loading pentru ziua lungă de hiking ce urma :).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *