Cum la Semimaratonul Gerar din București nu am mai putut să ajungem deși ne înscrisesem de multă vreme, am decis să încercăm ceva asemănător pe faleza gălățeană. Că doar echipa se numea ”Berbecii”, deci e clar că suntem încăpățânați.
Așadar pun la cale cu Bodhi un semi, duminică la 9:30, exact ora de start a concursului din București. Eu plec cu mașina pentru a putea să ajung repejor acasă, iar Bodhi începe alergarea din fața blocului (avantajul de a sta aproape de faleză). Cu câteva minute întârziere ajung și eu, parchez chiar în urma trecerii unui utilaj de dezăpezire, pornesc Endomondo, și plec după Bodhi.
Prima tură o facem pe partea pietonală care alternează zonele în care zăpada trece lejer de glezne cu unele unde este doar gheață. După acești 5 km decidem să trecem pe șosea, unde lucrurile merg ceva mai bine.
După kilometrul 9 tempoul meu scade (Bodhi a fost cel care a trebuit să meargă mai încet pentru a respecta pe cât posibil regulamentul Gerar-ului), în timp ce vântul și ninsoarea se întețesc. Stratul de zăpadă crește și el pentru că nu mai vedem nici un utilaj de curățat șoseaua în cele peste 2 ore și jumătate de alergat.
Semimaratonul Portocaliu: Inceputul
with Ciprian TalabăPosted by Bogdan Pangrati on Sunday, 26 January 2014
Deja a treia întoarcere cu vântul în față este grea, eu nereușind să folosesc buff-ul la capacitatea maximă, nu pot efectiv să respir cât am nevoie cu el tras peste nas. Mă opresc un pic la mașină pentru a bea niște apă și observ că genele îmi sunt înghețate, având un fel de țurțuri. Din fericire se topesc repede, și sunt înapoi pe șosea, iar la a 4-a întoarcere mai fac o încercare cu buff-ul dar sunt aceleași probleme. Oricum parcă a fost mai bine și îmi dă speranțe că voi termina și tura a 5-a.
Începe o adevărată furtună de zăpada, nu mai vedem prea departe, iar unele mașini nu aveau aprinse nici măcar pozițiile. Chiar dacă mai aveam doar 1.5 km până la final decid să mă opresc pentru că nu mai îmi simțeam fața, nu mai vedeam mare lucru în față, iar piciorul drept mă chinuia de ceva vreme. Facem un filmuleț de final, iar apoi mă urc în mașină unde îmi dau seama că aveam o barbă demnă de Moș Crăciun:
Semimaratonul Portocaliu: Sfarsitul
with Ciprian TalabăPosted by Bogdan Pangrati on Sunday, 26 January 2014
Probabil dacă aș fi reușit să respir cu buff-ul pe față nu aș fi avut nici o problemă să termin cei 21.1 km azi, dar așa m-am mulțumit cu 19.7 km. Totul s-a terminat cu bine, chiar am găsit un loc de parcare decent, iar apoi am continuat recuperarea cu cu o baie caldă (da, știu, se recomandă să îți ții picioarele în gheață pentru recuperare, dar ele au stat la rece tot timpul alergării, acum era cazul să le încălzim un pic).
Felicitări lui Bodhi care a reușit să facă mai mult decât cei 21.1 km, lui Flory care a alergat și ea, dar pe faleza inferioară (noi ne luptam cu urcările, ea cu zăpada mai mare), organizatorilor, participanților și câștigătorilor de la Gerar. Bravo Radu!
Felicitari, baieti! mi-au placut filmutele, ati facut haz de zapada… si multumesc ca ati mentionat si ,,caprita”. Ma bucur ca ati avut prajituri la final, macar le-am vazut in poza pe FB, aratau bineee…hi,hi