Măcin Mountain Fun – un cros cu dezamăgiri

Să mă bucur. sa nu mă bucur?

Măcin XC (mai nou Măcin Mountain Fun pentru că include atât o competiție de MTB cross-country cât și un cros) e o competiție la care doream să ajung de mult, însă tot timpul se nimerea în weekend-ul cu Fără Asfalt, așa că anul trecut când au ales să o amâne un pic din cauza alegerilor locale m-am bucurat (din păcate dezamăgirea va fi pe măsura bucuriei inițiale, dar o să ajungem și acolo). Cum ziceam 2016 trebuia să fie anul alergării (cum a fost și 2013) așa că m-am înscris la proba de cros, 12km pe munte cu o diferență de nivel de vreo 350 de metri, deci destul de accesibil pentru toată lumea.

Am ajuns destul de devreme, locuri de parcare erau destule, am reușit să avem unul la umbră. Ne-am luat kiturile de înscriere fără probleme apoi am mai socializat pe ici pe colo, atât cu gașca de cicliști cât și cea de alergători.

Startul era anunțat la ora 11 pentru MTB amatori (elitele plecau cu vreo 10 minute mai devreme) și 11:30 pentru cros așa că ne-am echipat și am venit la start să îi încurajăm pe cei de la CCG și nu numai. Din păcate în zona de start era destul de mult soare așa că ne-am retras spre mașină pentru a ne face încălzirea, a ne da cu cremă de soare (ultimii 4 kilometrii sunt prin soare, aproape de ora prânzului), am mai trecut pe la toalete ca să ne luăm de grijă și ne-am îndreptat spre start unde am avut o surpriză: toată lumea plecase, lucru confirmat de Cristi și Emi. Trebuie să recunosc să am avut probabil cel mai mare șoc de la vreun concurs la care am participat, să ajungi printre primii la locul de start (în zonă) și totuși să „pierzi” startul.

Pe prima urcare
Pe prima urcare

Mi-a luat cred ceva timp să mă hotărăsc dacă să mă duc înapoi la mașină și să o iau spre casă sau să plec pe traseu. Nu venisem cu gânduri de podium, dar vroiam să încerc să trag cât pot de tare, să îmi iau o mică revanșă față de munții Măcin când cu câteva săptămâni înainte nu am putut fi la 100%. Am plecat în cele din urmă pe traseu dar motivația era la un nivel negativ (fizicienii s-ar referi probabil la 0 absolut).

Pe măsură ce am ajuns din urmă diferitele grupuri de alergători (unii din ei erau efectiv la plimbare din primii kilometri, nici nu începuse urcarea) cred că am reușit să mă motivez un pic, dar totuși încurajările primite de la cei cu tricou Bikeworks erau primite cu ceva gen mârâit, asta dacă nu eram un pic sarcastic (sau mai mult, trebuie să recunosc că nu mai știu ce am spus pe traseu, dar nu eram fericit mai deloc).

Hooopaaaa!
Hooopaaaa!

După ce s-a terminat prima urcare serioasă (și cam singura) am revenit în traseul de MTB unde am avut surpriza să văd că sunt destul de mulți cicliști care vin din urmă. Am alergat alături de ei fără probleme pe scurtele porțiuni de plat și de urcare (pe plat mai mă depășeau ei, pe urcare îi depășeam eu), dar când a venit o coborâre ceva mai lungă mi-am adus aminte de ce nu mă încântă neaparat cursele pe ture când elitele te depășesc: am ales să alerg pe partea stângă pentru că pe dreapta zona era destul de înclinată pentru a alerga, dar nu am schimbat direcția nici o clipă tocmai pentru a fi previzibil pentru cicliștii care doreau să mă depășească. Cu toate acestea au fost mulți dintre ei (atât domni cât și doamne) care strigau să mă dau pe dreapta ca să le fac loc, în condițiile în care era loc prin dreapta (mult mai ușor de ciclat pe acolo) și erau mult în a doua jumătate a plutonului deci în nici un caz nu ar fi fost nevoie de încrâncenarea de care dădeau dovadă (sau poate sunt eu prea relaxat când mă duc la un concurs).

Să mă bucur, să nu mă bucur?
Să mă bucur, să nu mă bucur?

Poate toate aceste probleme pe traseu nu ar fi existat dacă startul cros-ului ar fi fost dat cum trebuie și ar fi avut timp să trească mai mulți cicliști pe porțiunea comună. Chiar și așa organizatorul ar trebui să adauge niște articole la regulament pentru astfel de cazuri, dar asta după ce studiază un pic traseul pentru că mi s-ar părea ciudat să pui alergătorii pe dreapta dacă traseul nu permite alergarea în condiții optime pe acolo (sunt conștient că vorbim de alergare pe munte, dar dacă am posibilitatea să evit o gleznă luxată am să o fac). Sau poate startul să fie și mai decalat pentru a limita cât mai mult astfel de întâlniri, sau ar exista și varianta lungirii traseului de MTB cu vreo câțiva kilometri (o nouă buclă spre nord de la Vârful Știubeilor care să iasă aproape de Carabalu în traseul actual).

Dar să revenim la cursa: aproape de începerea coborârii de la Dealul cu Drum o ajung pe Nicoleta, ceea ce îmi spune că am alergat binișor, așa că îi dau și mai repede la vale. Mai depășesc câțiva alergători iau un pahar cu izotonic de la ultimul punct de alimentare și încep chinul: ultimii 3 km printr-un soare sănătos, fără umbră. Dar trag de mine și nu mă opresc decât după ce trec linia de finish, dar fără prea mare bucurie după 1:27:20 locul 11 la categorie oficial (1:21:37 și locul 7 după Garmin).

Garmin-ul, nu uita Garmin-ul
Garmin-ul, nu uita Garmin-ul

După ce îmi trag sufletul încerc să găsesc o explicație de la organizatori pentru startul dat mai devreme cu 15 minute decât cel anunțat, dar tot ce reușesc este ca timpul nostru de pe ceas să fie notat de o domnișoară. Am discutat și zilele următoare cu persoane implicate în organizare, dar nu pot să ma declar neaparat mulțumit de reacția lor. Cred că orice organizator trebuie să își asume astfel de erori cât mai rapid (nu la 3 zile pe Facebook) iar în cazul în care este afectat podiumul unor categorii să „repare” pe cât posibil acest lucru chiar dacă implică niște cheltuieli suplimentare (un nou trofeu, cu o diplomă și medalie nu cred că sunt chiar atât de scumpe).

Mă voi întoarce la Măcin Mountain Fun? Posibil, pentru cursele de MTB nu am auzit să fie probleme, tricoul este fain (rezistă bine după un an), și toată lumea merită o a doua șansă. Doar că nu o să fie 2017 pentru că iar se suprapune cu un triatlon, de data asta cu Ironman-ul de la Oradea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *