Planul initial era sa plec direct din Galati cu bicicleta si sa ma opresc dupa un pic mai bine de 100 de km la Bolotesti, dupa Focsani. Am fost insa nevoit sa refac calculele, datorita unor probleme aparute in dimineata zilei de plecare, si caniculei anuntate in zona. Asadar noul plan arata asa: cu masina pana la Focsani si apoi 65 de km pana la Lepsa. Noul traseu era mai scurt, dar avea o diferenta de nivel mai serioasa, dar chiar si asa parea ca nu o sa am prea mult de povestit la sfarsitul zilei.
Oh, cat m-am inselat! 🙂 La nici 3 km de la iesirea din Focsani a inceput o furtuna, vant puternic lateral care ma facea sa controlez greu bicicleta, iar in fata se vedea o perdea de apa. Dupa vreo 10 minute vantul s-a potolit, si din pacate stiam ce va urma: ploaie. Numai ca aceasta a venit la pachet cu o grindina de toata frumusetea, totul in timp ce ma chinuiam sa pun husele de ploaie pe genti.
Dupa cateva minute de piatra a ramas doar ploaia, una cu stropi foarte mari. In ciuda acestora, m-am pus din nou in miscare, nu prea aveam timp de pierdut daca vroiam sa ajung pe lumina. Apa se scurgea ca din furtun de pe mine, dar eu ii dadeam de zor la pedale. Si ce bine s-a simtit cand stropii au devenit mai mici si vantul mai linistit :).
Interesant e ca dupa nici 15 minute se simtea caldura la fel ca inainte, parca nici nu ar fi trecut o ditamai furtuna pe aici. Dupa furtuna insa au aparut dealurile, mai timid la inceput si apoi din ce in ce mai serioase. Pe harta desenata parea ca este o urcare continua, in teren a fost un pic diferit. Au iesit la final 65 de km, cu 900m diferenta pozitiva de nivel, fata de cei 700 programati.
Cu cativa kilometri inainte de Tulnici a aparut ploaia numarul 2. Si binenteles eu eram tot in mijlocul campului. De data asta se vedeau si niste fulgere pe cer, fapt ce m-a impulsonat sa dau la pedale pana la benzinaria de la intrare in Tulnici. Aici am gasit adapost si cateva informatii despre ultima urcare (intre 3 si 4 km zicea lumea).
Am stat mai bine de jumatate de ora aici, am baut 2 ceaiuri calde si am plecat la prima ocazie, deja era trecut de ora 20, si noaptea venea rapid. Mi-am scos geaca pentru ca ma racisem destul de mult, si am inceput cu o… coborare :).
Au venit si cei un pic peste 3 km de urcat, cred ca panta era aproape de 10% in medie, mergeam cu 6-7 km/h si pulsul crestea de zor. Am facut chiar si o pauza la un moment dat, am simtit picioarele moi asa ca am luat un gel de la Isostar. Se simtea ca nu mai mancasem nimic de la pranz (cam 8 ore in urma).
Dar a venit si intersectia cu drumul spre tabara de la Galaciuc :), si de aici era numai vale pana in Lepsa. Am scos si luminile ca prin padure lumina nu era prea multa, si am fost inspirat: la un moment dat am trecut printr-un nor, efectiv. Nu vedeam mai mult de 10 metri in fata, asa ca mergea incetisor. Dupa nor, nu putea sa vina altcineva decat ploaia, nu? Seria a treia a fost cea care a incheiat din fericire ziua, dar asta probabil doar din cauza ca se termina drumul, ca altfel a mai dat cateva serii si in timpul noptii.
Frontala era absolut geniala, pusa pe modul flash batea macar vreo 200 de metri in fata, judecand dupa cum se vedeau semnele reflectorizante de pe marginea drumului. Am ajuns si la mult asteptatul pod peste Putna, si de aici mai aveam 800 de metri pana la pensiune.
Am ajuns deja pe intuneric bine, dar lumea ma astepta. Am dat jos bagajele si le-am urcat in camera, in timp ce am dat si comanda de niste ardei umpluti si clatite cu dulceata de visine, sa fie gata pana ma schimb de hainele ude 🙂
Totul s-a terminat cu un dus fierbinte, o sesiune de navigare pe web (wifi-ul e chiar decent), si un somn lung, pana dimineata. Urmeaza tot o etapa mai scurta, 70 de km pana la Covasna. Ceea ce imi aduce aminte ca trebuie sa imi caut o cazare 🙂
Ne auzim maine!