Prima zi de vacanță a început foarte matinal: la 4:15 AM eram deja în picioare, puneam tot ce am scos înapoi în bagaje (lucru care avea să se repete la fiecare destinație), și coboram la recepție pentru a prinde ”convenția” (cum altfel se poate traduce shuttle bus?) de ora 5.
Am ajuns repejor la aeroport și deoarece nu am făcut check-in-ul online am fost nevoit să apelez la unul din avantajele de a fi Frequent Traveler și am mers direct la ghișeul pentru business class (wow, au trecut aproape 2 ani de la ultima ieșire cu prietenii germani de la Lufthansa, am și uitat cum arată un weissbier băut liniștit în lounge-ul din Munchen). După check-in am avut un pic de timp așa că am luat o cafea și un croissant de la singura locație deschisă, apoi am trecut de controlul de securitate (pentru prima dată am fost nevoit să scot Kindle-ul separat, ca și cum ar fi un laptop) și cel de pașapoarte. Mai aveam destul timp până la îmbarcare așa că i-am făcut un tur al noului terminal lui Stefy, și am căscat gura pe la magazinele deschise prin zonă.
Am zburat pentru prima dată cu un Airbus 321 din București, iar ora și jumătate de zbor spre Munchen a trecut destul de repede. O altă noutate a fost sosirea direct la terminal (finger sau burduf în română) și apoi mi-am adus aminte de ce îmi place acest aeroport: ajungi direct în terminal și nu mai e nevoie de nici un control de securitate. În comparație în Heathrow am pierdut mai mult de o oră cu statul la tot felul de controale (boarding pass, pașapoarte) și un nou control de securitate care se mișca extrem de greu iar după aceea tot mai ai de făcut vreo 10 minute pe jos și cu un tren automat spre porțile de îmbarcare.
Zborul spre Los Angeles era plin ochi, căpitanul chiar făcând o glumă de genul: ”Sper că a găsit toată lumea un loc deoarece suntem plini.” Mi-era groază de următoarele 12 ore, dar cu o singură excepție legată de doamna care stătea pe locul din fața mea și care imediat după ce s-a stins semnalul de centură și-a dat scaunul pe spate la maxim, fără ca măcar să mă anunțe, totul a fost bine. Cel puțin pentru mine, pentru că Stefy a prins o răceală pe drumul spre București și avea nasul complet înfundat, ceea ce nu a ajutat deloc mai ales la aterizare.
M-am folosit cu vârf și îndesat de facilitățile media de la bord și am văzut 4 filme și câteva episoade de seriale de comedie. Ender’s Game a fost OK, Frozen mi s-a părut o pierdere de timp (e clar, desenele animate nu mai sunt de mine), Captain Phillips nu m-a impresionat cu nimic, dar Delivery Man mi s-a părut o comedie decentă.
Am ajuns fără probleme la Los Angeles, a durat cam 40 de minute să trecem de Imigrație, iar mai apoi ne-am luat bagajele și am căutat locul de unde să luăm autobuzul Hertz. Am coborât la zona Gold (un alt avantaj, de data asta pe baza companiei) și am putut să luăm mașina fără a mai merge la ghișeu. Primul Prius nu a fost cu noroc, pentru că la ieșire si-au dat seama că numărul expiră înainte de ziua returnării așa că am mers înapoi și am luat un altul. De data asta totul a mers fără probleme, și am plecat spre apartamentul închiriat în Venice Beach.
Ziua s-a terminat cu o plimbare pe plajă și ceva mâncare italiană într-un restaurant extrem de gălăgios și unde am avut noroc să găsim o masă fără rezervare. Nu trecuse bine de ora 21 și noi deja plecam spre apartament, sperând că vom avea o noapte cu un somn bun și care să ne scape cât mai repede de problema cu schimbatul fusului orar. Dacă a și fost așa veți afla în curând 🙂