Coronado

Povești californiene: Flower Fields, Torrey Pines și Cabrillo Monument

Ziua de 4 aprilie a început destul de târziu, am lălăit-o destul de mult așa că abia spre prânz ne-am pornit spre prima atracție a zilei, ceva ce ratasem în 2010, Flower Fields din Carlsbad. GPS-ul ne-a păcălit un pic așa că am mai pierdut niște timp pe drum, dar în cele din urmă am ajuns. Trebuie să recunosc că nu mă impresioneză florile, am mers mai mult pentru că știam că Ștef își dorea foarte mult să le vadă, dar recunosc că nu mi-a displăcut până la final. Ca întotdeauna în zonele ”civilizate” lumea știe să își prezinte marfa,

Read more

Povești californiene: Prima zi în San Diego, binențeles la Zoo

Prima zi în San Diego a început destul de matinal pentru mine, la 7:30 îmi scoteam cursiera la o plimbare în timp ce Stefy mai avea timp să moțăie un pic. Zona în care stăteam era destul de deluroasă, m-am speriat un pic când am dat de niște dealuri cu panta peste 10% și mi-am dat seama că e nevoie de un pinion mai mare de 23 pentru a putea menține o cadență rezonabilă pentru nivelul meu de pregătire. În total am făcut vreo 15 kilometri și am descoperit că nu e chiar așa de ușor de ajuns spre La

Read more

Povești californiene – Pe drum, pe Pacific Coast Highway

Ziua a cincea de vacanță ne făcea să părăsim L.A.-ul și să mergem un pic mai la sud în San Diego. Drumul ar dura în mod normal 2-3 ore depinzând de trafic și de cât de în nord stai în Los Angeles, în cazul nostru ar fi fost undeva mai aproape de 3 ore. Dar asta însemna să folosim autostrada I-5, ceea ce ar fi fost destul de plictisitor, mai ales comparând cu alternativa numită Pacific Coast Highway (PCH). PCH este parte din California State Route 1, ce traversează California de la nord la sud, și se întinde de la Dana Point

Read more
Malibu Pier în fundal

Povești californiene – Malibu și Venice

Ziua a doua din Los Angeles a fost dedicată unei plimbări prin zona Malibu și apoi urma să vedem mai îndelete zona în care stăteam, una cunoscută prin atmosfera gen carnaval. Somnul a fost ceva mai bun, jet lag-ul a avut un efect mai mic, dar tot ne-am trezit destul de devreme, numai că de data asta am reușit să adormim la loc. Micul dejun l-am luat la o mică cafenea pe care o ochisem la alergarea din ziua anterioară, și a cărei calitate o validasem pe Google. Se numește Flake și s-a dovedit că era foarte populară prin zonă, am avut

Read more