Ziua de 4 aprilie a început destul de târziu, am lălăit-o destul de mult așa că abia spre prânz ne-am pornit spre prima atracție a zilei, ceva ce ratasem în 2010, Flower Fields din Carlsbad. GPS-ul ne-a păcălit un pic așa că am mai pierdut niște timp pe drum, dar în cele din urmă am ajuns.
Trebuie să recunosc că nu mă impresioneză florile, am mers mai mult pentru că știam că Ștef își dorea foarte mult să le vadă, dar recunosc că nu mi-a displăcut până la final. Ca întotdeauna în zonele ”civilizate” lumea știe să își prezinte marfa, și nimeni nu este dezamăgit la final. Pe lângă imensele câmpuri cu flori pe care le poți vizita la pas, sau în tractor alături de un ghid (noi am ales să mergem pe jos) există o mică grădină botanică, un labirint unde copiii se distrau pe cinste, o zonă de belvedere, un spațiu pentru cei care doreau să picteze (locul se pretează perfect la așa ceva) și probabil multe altele de care nu îmi aduc aminte acum.
Am stat prin zona cam o oră și jumătate, am făcut multe poze, am mers aproape 4 kilometri, și ne-am bucurat de toate culorile. La final treceai printr-un mic magazin unde puteai cumpăra cam orice există legat de flori și grădinărit în general, inclusiv copaci ce păreau să aibă câțiva ani buni. Nu am terminat vizita fără să încercăm un smoothie de căpșuni proaspete, a mers perfect pentru că începuse să se încălzească. Deși intrarea nu a fost chiar ieftină, cred că a meritat, pot să recomand o vizită. poate și plimbarea cu ghidul ar fi interesantă, de obicei reușesc să prezinte foarte bine detalii despre ce fac pe acolo (din alte experințe cu ghizi în SUA).
Chiar alături de Flower Fields era un Outlet, așa că am făcut o mică escală la Converse pentru a-i lua finuței niște pantofi, de care s-a bucurat foarte mult (cred că e nevoie de un refresh, nu? 🙂 ). Am încercat să vedem și niște oferte de pe la Geox, dar nu ne-au impresionat nici unele așa că ne-am întors la mașină cu destinația Torrey Pines.
Torrey Pines este o rezervație pe care vroiam să o vedem din 2010, atunci ne-a atras mirosul de pin care se simțea din mașină când treceam prin zonă, dar nu am avut timp să ne oprim. Acum am făcut un popas la Glideport, o zonă de pe faleza superioară de unde se lansau în special parapante, dar probabil și alte mijloace de zbor, cu sau fără motor.
De aici am coborât tocmai pe plajă pe o potecă foarte pitorească, o combinație de scări amenajate cu zone mai puțin pregătite, am făcut o altă mulțime de poze și am fost surprinși să vedem că plaja este destul de libertină, probabil din cauză că este destul de greu accesibilă, dar am încercat să uităm destul de repede experiența :).
Ne-am întors la mașină pentru că timpul deja ne presa, al treilea loc care doream să-l vizităm se închidea la ora 5 și deja era trecut de 3, iar noi aveam de mers cam jumătate de oră cu mașina până acolo. GPS-ul a vrut să ne păcălească din nou, noroc că mi-am adus aminte că în 2010 a făcut același lucru și m-am întors repede la ultimul indicator pe care îl văzusem către Cabrillo Monument.
Zona face parte dintr-o bază militară așa că accesul este limitat, există și o taxă de 5 dolari care îți permite să intri timp de o săptămână cu mașina de câte ori vrei (același sistem pe care urma să-l vedem și la parcurile naționale).
Zona este minunată pentru poze, ai o priveliște impresionantă asupra golfului San Diego, a downtown-ului, inclusiv a bazei militare aeriene de lângă Coronado. De aici chiar am văzut mai multe avioane decolând și făcând câteva exerciții de zbor, zgomotul era surprinzător de mare în ciuda distanței (mă gândesc că locuitorii din zonă nu sunt chiar încântați, dar probabil te obișnuiești).
Am vizitat și vechiul far construit chiar în vârful zonei, păstrat funcțional după cum arăta, și înlocuit de cel nou aflat chiar la baza dealului (urma să trecem și pe acolo peste câteva zile), și apoi ne-am pornit spre ”casă” încercând să găsim același loc de unde făcusem o poză superbă asupra golfului cu 4 ani în urmă, dar din păcate fără succes.
Am pierdut apoi ceva timp pe Shelter Island unde am refăcut pozele cu statuia pescarilor de ton (țin minte cât de surprins am fost la prima vizită să aflu că tonul este un pește ”mărișor” 🙂 ). Zona e superbă pentru o plimbare dimineața sau seara, destul de multă lume care iese cu copiii prin zonă, am văzut chiar 2 motorhome-uri cu familii întregi care păreau să petreacă seara acolo.
La finalul zilei am descoperit împreună cu Maz și Rachel un lanț de restaurante foarte interesante, orientate spre verdețuri cât mai proaspete, dar unde erau destule opțiuni și pentru carnivorul din mine :). Ca să nu mai spun că berea locală era numai bună, mai ales că Maz era șoferul, iar el nu se omoară cu băutura.
A doua zi urma să fie plină, planul includea o vizită la Safari Park și o degustare de vinuri. Ce s-a întâmplat efectiv veți afla în curând!