La pomul lăudat: Triathlon Challenge Mamaia 2014

triathlon-challenge-mamaia-2014E posibil ca acest articol să vină un pic prea târziu, e posibil ca multă lume să nu fie de acord cu ceea ce am simțit eu, dar dacă la triatlonul de la Reci am avut emoții legate de organizare până la sedința tehnică ca mai apoi totul să meargă aproape impecabil, aici totul parcă a fost pe dos. Dar să o luăm cu începutul.

Concursul era organizat în două zile: sâmbăta era rezervată amatorilor iar duminica primei etape de cupă europeană la triatlon organizată în România. Cum vineri seară era sedința tehnică (obligatorie conform programului, dar suntem convinși cu toții că acest lucru este imposibil de verificat așa că nu înțeleg de ce unii organizatori continuă să sublinieze acest lucru în loc să facă și un scurt rezumat înaintea startului de a doua zi) am plecat pe la 4 din Galați pentru a ajunge numai bine direct la pavilionul expozițional din Mamaia înainte de ora 20.

Ne găsim cu Bogdan, Carmen și cei 2 pitici, îmi ridic kitul de înscriere fără nici o problemă și apoi ne învârtim pe la cele câteva standuri cu produse, unde am fost plăcut impresionat de cei de la Bizza.ro cu ale lor tricouri de ciclism cu motive populare. Parcă aș fi vrut să fie prezente mai multe companii (de exemplu am simțit lipsa celor de la Compressport de unde vroiam să îmi iau un cozoroc și să văd mai de aproape pantalonii de triatlon) dar a fost OK.

Ședința tehnică a început la timp, dar din păcate am fost total dezamăgit de cum s-au desfășurat lucrurile, și am să încerc să o iau pe rând:

  • cele 15-20 de minute de introducere cu președintele federației și reprezentantul organizatorilor nu cred că aveau de ce să facă parte din ședința tehnică având în vedere că probabil mulți dintre cei care au ajuns acolo au făcut un efort și preferau să ajungă cât mai repede și la locurile de cazare. Cred că locul acestora era într-o conferință de presă
  • introducere unui nou moment „mort” între ședința tehnică propriu-zisă și sesiunea de întrebări nu cred că a ajutat cu nimic la clarificarea unor elemente poate mai puțin clare pentru toată lumea
  • legat de ședința tehnică, aș prefera ca ceea ce se prezintă ca reguli în cadrul ei să fie logice și să poată fi puse în aplicare în contextul concursului – aici mă refer la faptul că s-a spus că în tranziție nu se vor permite decât echipamente cevor fi folosite efectiv în concurs, fără prosoape, sticle de apă, rucsaci, etc. Personal am ținut cont de această regulă, dar cred că am fost în cei mai puțin de 10% care au respectat-o din ceea ce am văzut în tranziție a doua zi, ceea ce mi se pare normal în condițiile în care nu s-au oferit alternative (cum ar fi lădițele de la Reci sau pungile de tranziție de la Ironman)

Ne-am retras înainte de sesiunea de întrebări (și cu noi probabil jumătate de sală), ne-am urcat în mașini și am plecat spre pensiunea din nordul stațiunii unde mai găsisem loc de cazare. Din fericire deși era bine trecut de ora 22 am găsit un restaurant prin zonă unde am mâncat o porție chiar bună de spaghetti aglio, olio & peperoncino, ca să ne amăgim cu un carbo-loading.

Sâmbătă dimineața am dat deșteptarea pe la 7, am pregătit cele 2 bidoane cu izotonic de pe bicicletă, l-am luat și pe Bogdan (Carmen a rămas cu cei mici cu gândul să facă niște plajă) și am mers la o plimbă tava de lângă pensiune pentru un mic dejun. Apoi ne-am urcat în mașină și aproape de ora 8 parcam în apropierea finish-ului, unde l-am găsit și pe Cătălin care tocmai ce ajunsese și el direct din Galați.

Mare forfotă în tranziție
Mare forfotă în tranziție

Ne-am lăsat bicicletele și restul de echipament în tranziție și am dezbătut destul de mult dacă să ne lăsam și rucsacul sau măcar un prosop ca să ne ștergem pe picioare după înot. În cele din urmă am decis șă respect cele spuse de organizatori deși în jurul meu vedeam exact contrariul. Tot în tranziție am văzut un alt lucru care m-a surprins un pic, faptul că nu aveai numărul tău unde să îți așezi bicicleta și echipamentul ci erau mai multe intervale ceea ce făcea un pic mai dificil să îți reperezi bicicleta în T1 așa că am apelat la un mic truc: mi-am pus centura de număr pe ghidon astfel încât numărul era foarte vizibil, indiferent cât de obosit și derutat ai fi.

Ne stă bine în costumul de neopren, nu?
Ne stă bine în costumul de neopren, nu?

Cum startul la proba olimpică era la ora 12 am avut aproape 3 ore la dispoziție, timp în care a trebuit să căutăm o farmacie pentru că Ștefy abia mai putea vorbi, farmacie pe care am găsit-o doar lângă Cazinou, apoi ne-am strâns la o ciocolată caldă și am mai pierdut un pic de timp până s-a hotărât Bogdan ce fel de gel să își cumpere (folosise doar High5 și acum nu avea de ales decât Powerbar).

Gata de start!
Gata de start!

Pe la 11:30 eram la mașini și ne echipam de zor cu neoprenele, iar la 11:45 eram pe malul lacului și făceam încălzirea. Unde erau noi lacul părea destul de liniștit așa că speram la un înot decent (pentru nivelul meu), undeva pe la 45 de minute. Din păcate lucrurile au mers bine până la prima baliză, apoi pe cea mai lungă porțiune a trebuit să ne luptăm cu valurile. Recunosc că am fost destul de aproape să strig după o barcă, pentru că nu reușeam să mă odihnesc nici dacă încercam să înot spate, dar după mult chin am reușit să ajung la al doilea punct de întoarcere de unde lupta cu valurile nu mai era așa de dificilă.

Pe porțiunea care mergea spre mal am reușit să îmi trag un pic sufletul, și tot aici a fost locul în care am fost depășit de Cătălin, deci era clar că a mers destul de greu și că voi avea mult de recuperat la bicicletă. A doua tură a început la fel, cu destul spor, dar a continuat cu aceleași probleme pe a doua porțiune. Măcar de această dată știam că pot ajunge la final așa că nu am mai avut gânduri de abandon, dar am pierdut mult timp încercând diferite lucruri ca să îmi trag sufletul.

Ce greu a fost, dar acum am pământ sub picioare!
Ce greu a fost, dar acum am pământ sub picioare!

Am ieșit din apă după mai bine de 54 de minute, cu aproape 10 mai mult decât mi-aș fi dorit, dar mulțumit că nu s-a mai repetat episodul Aqua Challenge. Tranziția a fost decentă, deși era destul de alergat, iar de acum urma schimbarea de plan: trebuia să dau totul pe bicicletă, să recuperez ce pierdusem la înot și să sper că o să am ceva energie și pentru alergare.

Concentrare maximă
Concentrare maximă

Să revenim pentru moment la partea cu dezamăgiri: pe traseul de bicicletă nu a fost pus nici un punct de alimentare, deci dacă uitai să îți pui bidoanele în tranziție, sau îți scăpa din mână și se strica nu aveai nici o posibilitate de hidratare. Personal mie mi se pare o greșeală destul de mare pentru un astfel de concurs, mai ales că vorbim de un circuit de 5 kilometri deci un singur punct de alimentare (măcar niște sticle de apă) era suficient.

Poziția „velă” este la mare căutare
Poziția „velă” este la mare căutare

Bicicleta a mers bine, aveam vânt din spate la dus, și lateral față la întors, cu multe rafale care puteau să te arunce de pe bicicletă dacă nu erai pregătit. Am mers la limită, cu un puls aproape de 170 pe toată distanța ceea ce a dus la o medie bunișoară de aproape 33km/h la final. Am consumat mai bine de un bidon de izotonic pe parcursul probei, ceea ce speram să fie suficient astfel încât să nu am probleme cu crampele la alergare. În tura a patra l-am depășit pe Bogdan (care are mult de recuperat la bicicletă), dar nu am reușit să recuperez decât vreo 2-3 minute față de Cătălin care a mers foarte bine.

Cătălin la turație maximă
Cătălin la turație maximă

A doua tranziție a fost și ea decentă, nu am pierdut prea mult timp cu schimbatul încălțărilor, deși am avut mici probleme să îmi reperez locul unde am lăsat echipamentul (acum nu mai aveam bicicleta, și nici numărul) deoarece toată lumea își lăsase lucrurile în viteză pe unde apucase. Cătălin era cu 2 minute înaintea mea și era clar că dacă nu va avea probleme mari la alergare nu am cum să-l ajung, așa că mi-am modificat planurile și speram să termin cât mai mult sub 3 ore și un sfert.

Hai cu alergarea, unde e iepurele ăla?
Hai cu alergarea, unde e iepurele ăla?

Am început binișor alergarea cu un tempo sub 6 minute așa cum făcusem și cu o săptămână înainte la Tulcea, dar din păcate nu am reușit să țin ritmul pe toți cei 10 kilometri. Acum stau să mă întreb dacă ar fi fost mai bine să nu îmi uit la mașină gelul pe care mi-l pregătisem pentru T2, dar probabil că pur și simplu ar fi fost imposibil să fac o alergare bună după efortul depus la primele 2 probe.

Pe toată durata alergării am observat aceiași sportivi morocănoși care m-au făcut să scriu articolul despre încurajare și nici publicul nu era prea entuziasm. Acum este adevărat că poate ar fi cazul să cresc un pic timpul acordat antrenamentelor astfel încât să termin mai sus în clasament, când lumea nu s-a plictisit de strigat și bătut din palme :).

Bodhi se simte bine, fascita plantară e uitată pentru moment
Bodhi se simte bine, fascita plantară e uitată pentru moment

După primii 4 kilometri care au mers binișor a trebuit să scad tempoul undeva pe la 6:20/km pentru că deși pulsul era tot la 170 picioarele nu mai aveau de unde să își ia energie (și acum mă întorc la gelul ală). Am terminat alergarea într-o oră și 2 minute, cu un tempo mediu de 6:13/km conform Garmin Connect, ceea ce nu e rău dar nici prea bine. În total m-am încadrat în cele 3 ore și un sfert (3:13:37 timp oficial) care fuseseră menționate că timp limită în regulament, dar se pare că organizatorii au luat decizia de a lăsa pe toată lumea de pe traseu să termine chiar dacă timpul fusese depășit (un lucru de apreciat, după ce vezi finalul unui Ironman îi apreciezi pe cei care termină ultimii la fel de mult ca pe învingători).

Bucuria de final!
Bucuria de final!
Cătălin trebuie să citească un pic mai mult legat de cum să te bucuri :)
Cătălin trebuie să citească un pic mai mult legat de cum să te bucuri 🙂
Bodhi pare cel mai fericit
Bodhi pare cel mai fericit

Mai am un ultim lucru de menționat la partea negativă și anume lipsa totală a izotonicului pe traseul de alergare și la final (aici e drept mai aveai ales din câteva variante de Ciuc fără sau cu foarte puțin alcool), ceea ce nu se încadrează cu statutul premium al concursului. Dar să terminăm într-o notă pozitivă, s-a văzut efortul organizatorilor să facă totul pentru a putea avea proba de înot ceea ce a dus la ceva schimbări în fluxul din tranziții, iar medalia este una cu care te poți mândri și la nepoți. Iar etapa de cupă europeană de a doua zi a fost organizată fără greșeală ceea ce nu poate decât să ne bucure pentru că astfel de succese duc la creșterea popularității triatlonului în România.

Grele mai erau dom`le medaliile alea
Grele mai erau dom`le medaliile alea

Astfel s-a terminat o perioadă plină de concursuri, 4 triatloane (3 olimpice și un half ironman) și 2×2 în 5 săptămâni. Pot trage o linie chiar dacă mai e povestea semimaratonului de la Galați, și să văd ce am de îmbunătățit: foarte mult la partea de înot, mult la alergare și destul la bicicletă. Noiembrie stă să vină, de atunci declar deshis sezonul 2015 :).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.