Marea evadare – Pe acoperisul Romaniei

Urcarea pe varful Moldoveanu a fost scopul principal al acestei aventuri. Am vrut sa urcam inca de anul trecut la 2×2, dar din cauza vremii traseul a fost schimbat si nu am ajuns, iar anul acesta varianta de traseu X1 a fost scoasa astfel incat am decis sa ma duc cu o saptamana inainte pe acelasi traseu.

Pentru ca urma o zi lunga plecarea a fost la ora 6 de la Cartisoara, iar 45 de minute mai tarziu eram la Balea Lac, unde am luat micul dejun (o portie de paste cu pesto). Apoi am plecat voiniceste la drum impreuna cu Flori, incepand cu deja arhi-cunoscuta urcare in saua Capra. Am luat-o usor si eram in sa dupa 35 de minute, un timp bun in conditiile in care ne conservam energia pentru restul zilei.

Dupa o ora si 50 de minute si o lunga coborare, inclusiv pe un pic de grohotis, suntem la Fereastra zmeilor, si continuam pe creasta. La Fereastra am observat un refugiu si o poteca care parea ca da la un forestier, iar mai apoi in Transfagarasan, undeva intre tunel si cabana Capra. Parea o varianta buna de intoarcere pentru ca oricum trebuia sa asteptam masina de asistenta, care nu ar fi avut nici o problema sa ajunga pana acolo.

Trecem pe la “3 pasi de moarte”, apoi ajungem la monumentul Nerliger. De aici se vede mai clar urcarea pe vf. Mircii, cea care imi fusese prezentata drept foarte lunga. Din fericire inca moralul e sus astfel incat urcarea nu pare chiar asa de dificila, iar faptul ca o luam pe varianta ce ocoleste varful ne ajuta un pic.

Pana acum vremea tinuse cu noi, am plecat cu geaca+tricou, dar dupa nici 10 minute de urcat spre saua Capra am ramas doar in tricou. Era inorat insa destul de cald, iar vantul abia adia.

La Podu Giurgiului am oprit pentru a ne umble rezervele de apa (am avut fiecare un rezervor de 2 litri si inca 2 bidoane, deci un pic peste 3 litri) de la izvorul din partea stanga cum te duci spre Moldoveanu/Vistea. Apoi o lunga urcare spre Saua Podragu unde am ajuns dupa un pic mai putin de 4 ore.

Se vede cabana, si inceputul traseului catre cabana, dar pare o coborare serioasa. Noi continuam pe creasta, sunt mici urcari si coborari, lungi dar nu foarte dificile, insa nu pare ca ne apropiem cu prea mult spor de renumitul trapez (asa se vede masivul Vistea – Moldoveanu).

In cele din urma, dupa 5 ore ajungem intr-o sa de unde se vede urcarea pe Vistea, si am estimat undeva la o ora si un sfert ca sa urcam pe Vistea si inca 20 de minute pentru Moldoveanu, un pic mai mult decat cele 6 ore prevazute. Din fericire lucrurile merg bine, dupa 30 de minute suntem la baza urcarii, iar dupa 6 ore si 8 minute suntem pe Moldoveanu. Un timp bun in conditiile in care nu am mers ca la concurs, dar care nu ar fi fost probabil suficient la 2×2 🙂

De aici insa norii au tinut destul de aproape, astfel ca privelistea de pe cele 2 varfuri a vut mult de suferit, din cauza asta ne-am si oprit pe Vistea la intoarcere, cand era un pic mai bine. Am arborat un nou steag, am lasat o medalie de la GXC, asa Stef a urcat cu noi pana pe acoperisul Romaniei.

Coborarea a fost destul de dificila pentru genunchi, insa macar nu mai gafaiam :). Binenteles ca dupa ce am coborat de pe varfuri a inceput sa iasa soarele din nou, ceea ce ne dadea sperante ca vom evita aversele mentionate de domnul de la statia meteo de la Balea, cu care ne conversasem dimineata.

Ne-am oprit intr-o sa ca sa ne alimentam cu niste eugenii, au intrat la fix. Insa la plecare am observat un nor negru care incepea sa se stranga in spatele nostru. Traseul era in zona usoara, lungi urcari si coborari, dar fara o diferenta de nivel mare asa ca ritmul era bun. Tot observand ca norul nu da impresia ca ar pleca in alta directie, am inceput sa ne gandim la varianta de coborare la Podragu unde sa asteptam sa treaca nebuniam, apoi sa mergem pe traseul cu cruce albastra care ne scoate la Fereastra Zmeilor.

Din pacate nu am mai apucat sa punem in aplicare ideea, pentru ca in saua Podragu a inceput nebunia, ploua torential. Gecile noastre reusesc sa tina un pic de ploaie departe, dar aici parca ne turna cineva apa cu galeata, asa ca am ajuns la cabana plini de apa, din cap si pana la galosi.

Ne-am schimbat la cabana, am stors cat de cat tricouri si gecile de pe noi ca se le putem transporta, si am asteptat cuminti sa se termine ploaia si mai ales sa se scurga un pic apa de pe munti, pentru ca la coborarea spre cabana mergeam efectiv impreuna cu mici raulete la vale.

Cred ca am petrecut cam jumatate de ora la cabana, unde din pacate nu se putea manca nimic (ce ar mai fi mers o ciorba fierbinte) si apoi am plecat pe traseul marcat cu cruce albastra, care incepe cu o urcare sustinuta pana intr-o sa. Urcarea a fost chiar ok, ne-am incalzit un pic pentru ca picioarele erau inca pline de apa, galosi de schimb nu am avut la noi :).

Coborarea in schimb a fost groaznica, pe un pamant clisos, prin iarba, se aluneca foarte usor, si nu a fost nici scurta. Partea buna e ca pe coborare soarele batea spre noi, astfel incat am inceput sa ne uscam si pantalonii. In mijlocul vaii care a urmat lucrurile erau si mai ciudate, mergeam prin noroi combinat cu iarba, lucru care nu te astepti sa il gasesti in Fagaras, nici macar dupa o ploaie.

Ne gasim cu diferite grupuri care ne intreaba cat mai e pana la Podragu si care cand aud ca vrem sa ajungem la Balea ne spun sa ne grabim ca ei au facut 6 ore pana acolo si sa nu ne prinda noaptea :). Nu le spunem ca noi am facut 6 ore pana pe Moldoveanu, si ii dam in continuare spre Fereasta zmeilor.

In urmatoarea vale asistam la o incercare de recuperare a unui catel, care plecase la plimbare de unul singur si nu prea vroia sa se intoarca la stapani, chiar daca amandoi incercau sa o prinda. Am dat o mana de ajutor, mai ales Flori, si putem sa speram ca de acum inainte vor avea mai multa grija de ea.

Singura parte interesanta a traseului de sub creasta a fost mica portiune de zapada care pare ca este tot anul prezenta acolo, asa ca putem spune ca am calcat pe zapada la inceputul lui august 😉 Dupa 11 ore si un sfert de la Balea era din nou la Fereastra zmeilor, unde facem poze.

O luam apoi pe traseul spre cabana Capra, marcaj triunghi galben, care trece pe langa un refugiu ce pare destul de nou. Dupa inca o ora iesim la civilizatie, in cazul nostru la Transfagarasan, 7 km mai jos de Balea, si la 2 km de cabana Capra, de unde ne recupereaza fetele cu masina de asistenta.

Masa de la pensiune a fost ceva de speriat pentru mine, am mancat muuult. Gratarul a fost excelent, la fel si cascavalul, ca sa nu mai spun de salata de rosii cu sare care mi-a adus aminte de Oradea 🙂

Maine e o alta zi interesanta, urc pana sus la Balea si apoi sper sa ma opresc la cazare undeva sub lacul Vidraru, pe la Corbeni. Ne auzim!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.