Parcul național Yosemite este extraordinar pentru iubitorii de munte și de natură în general. Din păcate noi aveam la dispoziție mult prea puțin timp să ne bucurăm de toate acestea, așa că am încercat să bifăm cât mai multe lucruri în singura zi pe care o petreceam 100% în parc.
Am început cu un mic dejun serios la restaurantul din Curry Village, la niște prețuri mai mult decât decente pentru singurul restaurant din zonă (dacă nu mă înșel am dat cam 10 dolari de persoană), și am tras cu ochii la programul pentru cină unde reținusem că se închide la ora 21.
Am plecat apoi să vedem 2 din principalele cascade din zonă, Vernal Falls și Nevada Falls. Ambele cascade sunt formate pe râul Merced, râu care formează de fapt valea Yosemite. Perioada de vizitare cred că a fost perfectă, vremea a fost suficient de caldă (am plecat cu polarele pe noi dar am rămas repede în tricou) iar debitul cascadelor a fost probabi aproape de maxim din cauza topirii zăpezii de pe munții din zonă.
Traseul a părut mai ușor pe hârtie, și e clar că cel puțin până la prima cascadă ajung foarte multe familii cu copii, dar când vrei să îl faci repede nu e chiar așa de simplu. În total au fost 15 kilometri dus-întors, cu peste 1000m diferență de nivel pe care i-am făcut în 5 ore cu tot cu pauzele de poze. Prima parte, până la cascada Vernal a fost destul de aglomerată, mai ales pe Mist Trail care trece efectiv pe marginea cascadei și unde foarte multă lume se oprea pentru a face poze (noi nu avem poze de acolo pentru că era mult prea ud, vântul aducea toții stropii de apă spre potecă și am preferat să urcăm repede).
După ce ajungi deasupra cascadei lumea se relaxează, e o întreagă zonă gândită pentru odihnă și pentru poze, ba chiar și râul pare că este mai liniștit, formând un fel de piscină cu un tobogan la capăt numită chiar Emerald Pool. De aici cei care mai au suficientă energie (din ce am văzut probabil undeva la 20% din drumeți) continuă pe Mist Trail trecând un pod și ieșind într-un zonă mai lipsită de copaci de unde ai primele vederi de jos către cascada Nevada, iar noi nu am ratat ocazia unor poze.
Traseul urcă susținut prin partea stângă a cascadei printr-o zonă mai pietroasă și mai puțin amenajată decât ceea ce văzusem până atunci, ocolește un pic, dar te scoate chiar pe platoul de unde se formează cascada. Aici am făcut singura pauză mai sănătoasă și am mâncat o gustare ce a atras câteva veverițe foarte aproape de noi. Una din ele a fost atât de curioasă încât s-a apropiat la doar câțiva centimetri de GoPro, cred că dacă aș fi avut un stick atunci ar fi fost chiar mai aproape, așa am stat un pic cu teamă că va încerca să fure camera 🙂
Ne-ar fi plăcut să nu ne întoarcem pe același traseu, dar pentru că partea de sus a potecii John Muir era închisă a trebuit să facem cale întoarsă pe același drum până aproape de Vernal Falls, de aici având o altă variantă cu mai multe urcări dar și priveliști faine asupra ambelor cascade.
Pe partea de întoarcere nu am făcut foarte multe poze (mai ales pe zona comună) pentru că ne grăbeam sper cabană, unde planul era să ne odihnim un pic, mai luăm o gustare (planul era ca masa principală să fie cina) și plecăm spre al doilea traseu al zilei. Așa că după ceva mai mult de o oră de pauză și cu nivelul de energie revenit la normal ne-am urcat în autobuzul gratuit care face turul văii și am plecat spre traseul spre Yosemite Falls.
Această cascadă este împărțită în 2 căderi, Upper și Lower Yosemite Falls, planul nostru era să urcăm cât mai mult spre cea de sus astfel încât să nu ne prindă noaptea pe coborâre și să ajungem la timp pentru a prinde cina. Am urcat repejor și după aproape o oră ajungeam la punctul în care se vede cascada de sus cel mai bine, unde deși ești la o distanță destul de mare de căderea de apă ajung la tine mulți stropi din apa ce cade pe stânci de la o înălțime de 440 de metri. Din păcate lumina nu era chiar cea mai bună pentru poze, soarele deja dădea să se ascundă după munții înainți din zonă, așa că nu am pierdut prea mult timp și am început coborârea.
Având ceva timp la dispoziție până când urma să vină autobuzul am trecut să vedem de aproape și cascada de jos, ceva mai mică cu o cădere de apă de „doar” 98 de metri, unde am apucat să mai facem câteva poze având avantajul că nu mai era aproape nimeni prin zonă (urma să revenim a doua zi pentru un alt set de poze pe lumină faină dar și multă aglomerație).
Surpiza neplăcută a venit chiar la finalul zilei când am ajuns la restaurant la ora 8 și un pic și ne-am lovit de ușile închise. Se pare că erau 2 programe, nu se trecuse încă la cel de vară care ține până mai târziu. Din fericire cei care se întorc mai târziu din plimbări nu sunt lăsați flămânzi, doar că nu au decât varianta unui fel de fast-food care servea o supă, niște sanvișuri și pizza. Probabil cele mai bune supe și pizza pe care le-am mâncat 🙂 (100% din cauza foamei).
Din păcate a doua zi urma să plecăm din Yosemite spre San Francisco, dar nu înainte de a mai vizita câte ceva prin zonă, dar pentru asta o să avem un nou articol, sper să le fac măcar lunare.