Povești californiene – Spre Vegas cu popas la Hoover Dam

Podul terminat în 2010

Deși ne-am fi dorit să mai facem o mică trecere prin parcul național Grand Canyon pentru a bifa alte câteva puncte de belvedere am decis că poate e mai bine să mergem spre Hoover Dam și să prindem niște poze frumoase pe lumină.

Am plecat destul de târziu, deși pare destul de aproape pe hartă (cel puțin comparabil cu distanța pe care o parcursesem de la 29 Palms la Grand Canyon), drumul a părut mai lung. Probabil din cauză că trece mult prin zone pline de deșert, unde nu ai nimic de văzut. Măcar e liber și nu ai prea multe griji decât în cazul unei furtuni de nisip cum prinsesem în 2010 la prima vizită spre Las Vegas 🙂

Pe baraj
Pe baraj

 

Pentru a ajunge la Hoover Dam ai 2 variante dacă vii din sud pe US-93, una din ele e să ieși de pe autostradă înainte de noul pod peste Colorado, a doua e să treci podul și apoi să te întorci un pic. Am preferat să trecem pe noul pod, ca să putem să îl bifăm în carnețel, dar nu pot spune că am apucat să văd ceva din mașină. După ce ieși de pe autostradă se trece printr-o zonă de control unde este scanată mașina, barajul fiind pe bună dreptate considerat un obiectiv strategic. Problema principală nu cred că este faptul că în cazul unor probleme se vor inunda zonele de sub baraj cât mai ales faptul că de aici sunt alimentate cu apă potabilă peste 20 de milioane de locuitori din zonă (inclusiv Las Vegas-ul) și multe zone agricole. În plus centrala electrică asigură și ea electricitate pentru statele California, Nevada și Arizona.

Intrarea pe pod
Intrarea pe pod
Podul terminat în 2010
Podul terminat în 2010

Eram interesați de o vizită la muzeu, dar din păcate am ajuns destul de târziu și am ratat ultima intrare cu vreo 10 minute. Ne-am limitat așadar la plimbarea pe baraj și binențeles pe noul pod (pe care tocmai trecusem cu mașina) care are și o zonă pietonală și de unde e o priveliște faină spre baraj.

Trebuie să recunosc că pentru cineva care a văzut barajul Vidraru, Hoover Dam nu m-a dat pe spate, nu pare mult mai impresionant. Și dacă ne uităm la anumite cifre nici nu este: înălțime 221 metri față de 166, lungime 379 metri față de 305. Da, e clar mai mare, dar nu mult mai mare. Singura diferență pe partea de construcție ține de volumul de apă al barajului unde Hoover Dam este de vreo 5 ori mai mare. Iar dacă e să ne uităm la marketing și la ce alte lucruri s-au dezvoltat în zona Hoover Dam față de ce avem noi la Vidraru, diferențele sunt de la cer la pământ. Probabil aceeași comparație ca între un muzeu de la noi și unul din SUA sau un stat vest european :(.

Lacul Mead
Lacul Mead

Înainte de a pleca spre Vegas am mai făcut un popas spre un mic punct de belvedere, cu o priveliște faină asupra lacului de acumulare format. Se pot vedea foarte frumos diferitele nivele ale apei și multe insulițe care apar atunci  când nivelul este destul de scăzut, dar și faptul că americanii știu să folosească orice oportunitate la maxim, prin construirea mai multor porturi pentru ambarcațiuni, precum și impresionante campinguri (în special pentru rulote/motor-home-uri) pentru cei care doreau să își petreacă timpul în zonă.

Lacul Mead
Lacul Mead

Apoi ne-am pus în mișcare din nou și după aproape jumătate de oră era deja în Las Vegas și ne cazam la un hotel din apropierea Las Vegas Convention Center. Trebuie să recunosc că aici am avut singurele emoții legate de cazare din această vacanță, review-urile de pe net erau mixte, de la oameni care nu au avut nici o problemă până la grozăvii :). Eram însă pregătiți să ne facem de cap la unul din hotelurile de pe Strip în cazul în care lucrurile nu arătau bine. Din fericire pentru noi nu au fost probleme, camera a fost mare și curată, bicicleta a avut chiar locul ei separat într-un fel de living. Iar totul pentru 80 de dolari/2nopți!

Prin Veneția americană
Prin Veneția americană

Ne-am schimbat pentru a intra un pic în atmosfera mai „glamour” a Vegas-ului (bine, mai mult Ștef, eu nu prea am cu ce 🙂 ) și am început plimbările prin zona cazinourilor. Cu 4 ani în urmă făcusem o scurtă vizită la Vegas într-un weekend prelungit, acum vroiam să aprofundăm un pic atmosfera din anumite zone și binețeles să ajungem la Stratosphere Tower.

„Piața” de la Venetian
„Piața” de la Venetian

În prima seară ne-am cam pierdut în zona Venetian-ului, minunându-ne ce fel au reușit să aducă atmosfera din Veneția (cu tot cu aglomerația de acolo 🙂 ) în America. Te aștepți să fie un kitsch, dar la fața locului am fost plăcut impresionați. Ba chiar ne-am oprit să luăm masa de seara la unul din restaurantele din „piață”, Wolfgang Puck’s Postrio care se pare că s-a închis în 2015. Nu a fost chiar ieftin, dar am avut ocazia să ascultăm și un mini concert live al unui cvartet, care ne-a introdus și mai mult în atmosferă.

Finalul zilei ne-a găsit pe esplanada de la Belagio, filmând, pozând și bucurându-ne de renumita fântână arteziano-muzicală. Apoi am luat monorailul (aveam un bilet de 48 de ore) și ne-am retras la hotel pentru că urma încă o zi de plimbare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *