Primul maraton – MIB 2013

bucharest_international_marathon_2013_1370255956Dacă norii negri și ploaia nu m-au lăsat să îmi scot bicicleta spre Schela am zis că e un moment bun să mă reapuc de scris. A trecut mai bine de o lună de la ultima poveste, cea cu recunoașterea traseului de la XC Riders timp în care am avut cea mai lungă vacanță din viața mea de angajat (3 săptămâni și vreo 2 zile) și m-am apucat serios de antrenamente pentru Half Ironman Oradea.

Dar să revenim la povestea primului maraton, cel de la București de anul trecut. Titlul ar putea fi foarte bine și ”Ce să NU faci la primul maraton”, pentru că am făcut o serie de greșeli care probabil m-au făcut să pierd cel puțin câteva minute în plus pe traseu.

Pentru că ar fi fost destul de dificil de plecat la ora 5 din Galați și a alerga începând cu 9:30 am decis să stăm o noapte în București, găsind și o ofertă decentă la Ibis-ul de lângă Palatul Parlamentului, la vreo 10 minute de mers pe jos de locul de start.

Am ajuns în București sâmbătă pe la prânz, ne-am luat pachetele de înscriere (doamna mea a participat la primul ei semimaraton, după câteva luni de când a început să alerge), am făcut vizita regulamentară la Zen Sushi, am mai pierdut timpul prin Expo-ul din Piața Constituței de unde ne-am luat niște geluri și o centură de număr de la CompresSport (pe care o recomand din suflet) și am terminat ziua cu o plimbare de seară prin centru.

Noaptea a fost un pic agitată datorită cutremurului de magnitudine 5.5 care ne-a trezit chiar la final, dar mai apoi a urmat un telefon și mi-a luat un pic să adorm la loc. Am coborât pe la 8 la micul dejun, iar la ora 9 plecam spre start după ce am aranjat un late checkout astfel încât Stefy să poată ajunge să facă un duș după de termină.

Am lăsat săculeții galbeni cu schimburile și am început să ne căutăm locurile de start pentru că în câteva minute urma să se dea startul. Aici consider că am făcut prima greșeală: deși aș fi avut nevoie de o oprire la toaletă am sperat că o să se rezolve de la sine și am preferat să nu pierd startul. Acum mă gândesc că oricum am plecat din ultimul grup, deci dacă pierdeam 5 minute la start nu ar fi fost nici o problemă, așa am fost nevoit să alerg mai repede pe primii 5 kilometri ca să pot să mă opresc la o toaletă.

1391891_594593650607680_2011691073_n

Timpul propus era undeva între 4:50 și 5 ore, iar faptul că ultimii paceri erau la 4:45 a dus la a doua greșeală, am încercat să mă țin cât mai mult după ei deși probabil ritmul meu nu era chiar acolo. Am stat cu ei până la kilometrul 28, după care ritmul meu a scăzut peste 7min/km.

1383201_731217890227943_714386792_n

La kilometrul 30 m-am oprit un pic pentru a lua încă un gel (cred ca era al treilea) și am fpcut greșeala să încerc să îmi întind piciorul drept, care a fost de părere că ar fi cazul unei crampe. Și nu orice fel de crampă, ci cred că era mama lor. A tututor crampelor. Mi-a luat câteva minute să pot să merg, și abia după vreo 200 de metri să pot să alerg ușor.

1375168_548914031847811_2074906373_nDe aici până la ultima urcare pe Victoriei a mers OK deși ritmul a ajuns pe la 7:30 min/km, dar după aceea am fost nevoit să alternez zonele de alergare (cred că aveam un tempo de peste 7 min/km) cu cele de mers. Din păcate eram deja sigur că voi rata timpul propus de sub 5 ore, dar măcar eram sigur că voi termina chiar și dacă aș fi mers la pas.

1269384_665360133488224_152172931_o

Și a venit kilometrul 41, ultimul punct de alimentare. Aici aș fi vrut să mă opresc un pic și să mai beau un izotonic, dar grupul de susținători făcea o atmosferă absolut fantastică, așa încât nu m-am oprit din alergare din respect pentru tot efortul lor. După câteva zeci de secunde încă nu îmi revenisem (nu credeam că poate să te marcheze atât de mult un grup de suporteri), și aproape că îmi simțeam ochii lăcrimând.

Am mai avut o scurtă pauză de mers chiar înainte de stația de metrou și mai apoi am alergat până la final, ultimii metri chiar alături de Stefy, care mă aștepta pentru un ultim set de poze. Am terminat în 5 ore și 8 minute timp oficial, sau 5 ore și 5 minute în timp efectiv. Nu e un rezultat de care să fiu foarte mândru, dar pot spune totuși că sunt un maratonist.

Stefy a terminat primul ei semimaraton în 2 ore și 40 de minute, deși a alergat 16 kilometri (deci mai bine de trei sferturi din cursă) cu o durere groaznică la genunchiul stâng. Ambiția ei a vut și un efect negativ, recuperarea a durat vreo 3-4 săptămâni, dar acum sper că se gândește la un maraton întreg 🙂

finisheri_maraton

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.